AcasăŞtiri201810 August: Cum este organizată ierarhia Bisericii Catolice?

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Cum este organizată ierarhia Bisericii Catolice?

Cum este organizată ierarhia Bisericii Catolice?

Ierarhia Bisericii Catolice
Biserica Catolică recunoaşte trei trepte ierarhice sau grade ale ordinului sacru: diaconatul, preoţia şi episcopatul. Diaconii sunt colaboratori ai episcopilor şi au rolul de a-i ajuta pe aceştia sau pe preoţi la celebrarea serviciilor liturgice. Preoţii sunt colaboratori ai episcopilor cu care condivid predicarea Cuvântului lui Dumnezeu şi celebrarea sacramentelor. Episcopii sunt consideraţi urmaşii Apostolilor, ei exercită la fel ca şi preoţii parohi cele trei munus sau funcţii: munus propheticum aut munus docendi, funcţia de a învăţa sau predica; munus regalis aut munus regendi, funcţia de a guverna la nivel pastoral; şi munus sacerdotalis aut munus liturgicum, funcţia de a sfinţi. În perioada apostolică funcţiile sau atribuţiile episcopilor, nu erau diferite de cele ale preoţilor sau presbiterilor din acea vreme. Începând din secolul II, episcopii ocupă funcţiile de păstori ai bisericilor locale (spre exemplu Alexandria Egiptului era scaun episcopal, care totodată mai avea în jurisdicţia sa şi alte oraşe din Egipt şi din zona sa de influenţă politică şi administrativă).
Este necesar să se facă distincţia între treptele ierarhice şi funcţiile pe care le poate exercita un diacon, preot sau episcop în cadrul bisericii. De exemplu, parohul este un preot care are funcţia de a guverna pastoral o parohie alcătuită dintr-o comunitate de persoane (credincioşi). Patriarhul este un titlu şi o funcţie pe care o deţine un episcop şi are rolul de cap al unei Biserici pentru Bisericile Catolice Răsăritene sau Ortodoxe, pe când pentru Biserica Latină este doar un titlu onorific (Patriarhul de Veneţia, care este şi cardinal). La fel şi cardinalatul este un titlu, pe care îl poate avea un episcop (CIC can. 350). Papatul nu face excepţie, iar cel care urmează să aibă această funcţie, trebuie să fie episcop sau să fie mai întâi hirotonit episcop.
Funcţii în Biserica Catolică Latină
Suveranul Pontif sau Papa deţine funcţia supremă de conducere în Biserica Catolică. Papa este ajutat la administrarea şi guvernarea Bisericii ca instituţie, atât şi la nivel pastoral de un număr de organisme înfiinţate în acest scop, cât şi de un număr de persoane. Aceste organisme sunt:
Curia Romană - reprezintă multitudinea de dicastere (Secretariatul de Stat, Congregaţii, Tribunale, Consilii şi Birouri: Camera Apostolică, Administraţia Patrimoniului Scaunului Apostolic, Prefectura pentru Afacerile Economice ale Sfântului Scaun). Dicasterele la nivel juridic sunt egale între ele ca şi importanţă în sensul că nu sunt subordonate ierarhic. Dintre Instituţiile Curiei Romane se disting: Prefectura Casei Pontificale şi Biroul Celebrărilor Liturgice ale Suveranului Pontif. Dicasterele în mod normal sunt conduse de un Cardinal Prefect sau Preşedinte Arhiepiscop, câţiva cardinali, unii episcopi, un secretar, care la rândul lor mai sunt ajutaţi şi de un număr de consultanţi, iar în funcţie de specificul dicasterului mai sunt admişi preoţi şi laici.
Structura Ierarhică în Ţările Catolice de Rit Latin
Fiecare ţară catolică are un cardinal Arhiepiscop – primat (cap al Bisercii din ţara respectivă) cu sediul în capitala ţării, exemplu Austria-Viena (Cristoph Schönborn), Franţa-Paris (André Vingt-Trois) etc. Unele ţări ca şi Spania Arhiepiscopul – primat cu titlul de cardinal este din Toledo (Braulio Rodriguez Plaza), deoarece oraşul Toledo are o vechime şi o importanşă istorică deosebită pentru catolicismul din Spania (Scaun Arhiepiscopal Mitropolitan încă din sec. IV d. Cr.). Pe lângă Arhiepiscopii – primaţi, ţările catolice prin tradiţie, mai au şi alţi cardinali arhiepiscopi în oraşe cu o importanţă istorică relvantă, de exemplu în Spania: la Valencia (Antonia Canizares Llovera); în Franţa: la Lion (Philippe Xavier Ignace Barbarin). Italia spre deosebire toate celelate ţări catolice are cei mai mulţi cardinali, în mai multe oraşe importante şi sunt scaune vechi cu tradiţie, exemplu: Veneţia, Milano, Napoli, scaunele suburbicare din zona Romei: Ostia, Albano, Frascati, Palestrina, Porto şi Santa Rufina; Sabina şi Poggio Mirteto, Velletri. Roma la rândul ei are un Cardinal Vicar, căruia Papa îi delegă guvernul pastoral al diecezei de Roma, al cărui titlu complet este Vicarul General al Sanctităţii Sale pentru Urbea Romană şi districtul (districtus), adică teritoriul unde avea jurisdicţie Praefectus Urbis din perioada Romei Imperiale.
Apoi urmează:
Importanţa decizională ierarhică: aplicarea legilor din Codul Biserericii Catolice (CIC), aplicarea deciziilor din Conferinţa Episcopală a fiecărei ţări catolice Italiană, Episcopul diecezan, Vicarul General al episcopului, diferite Consilii Diecezane (Consiliul pastoral, economic etc.) şi diferiţi Vicari delegaţi pentru tot felul de domenii, exemplu Vicarul Judecătoresc, Vicarul cu preoţii care se ocupă de preoţii diecezei etc. Preoţii care pot avea tot felul de funcţii pe lângă episcopie sau alte instituţii, preoţii parohi şi diaconi.
Titluri şi Funcţii în Bisericile Catolice Răsăritene
Acestea sunt multe şi unele sunt comune tuturor Bisericilor Catolice Răsăritene, altele în schimb sunt specifice unui anumit tip de Biserică Sui iuris. Ca şi capi ai Bisericilor Catolice Răsăritene pot fi episcopii cu titlurile de: Patriarh, Arhiepiscop Major, Mitropolit, apoi Episcop şi Exarh care depind direct de Scaunul Apostolic. Biserica Greco-Catolică din România are ca şi cap teritorial un Arihiepiscop Major şi cardinal, apoi ca şi ierarhie legislativă şi organe decizionale sunt: Codul Bisericilor Catolice Orientale, Sinodul Episcopilor, episcopii eparhiali, episcopii auxiliari şi vicari, vicarii generali, diferite consilii eparhiale/vicari delegaţi pentru diferite domenii, preoţi, preoţi parohi, diaconi (alte ordine minore, subdiaconi, lectori).
Cu cât o Biserică Catolică Răsăriteană este mai aproape de rangul de Patriarhat, cu atât are o mai mare autonomie de guvernare şi privilegii acordate de către Suveranul Pontif ca şi Cap Suprem al acestor Biserici, patriarhatul reprezentând doar autoritatea maximă pe teritoriul Bisericii sale locale sau sui iuris.
Organizarea Bisericii
Criza secolului III d.Cr. se consideră că a luat sfârşit cu Diocleţian (284-306). Acesta a iniţiat o serie de reforme care au schimbat faţa imperiului. Cu el se consideră că a început perioada dominatului (care a marcat sfârşitul perioadei principatului, începută cu Augustus), împăratul devenind în mod oficial un monarh autocrat. Diocleţian a reorganizat administraţia în mai multe prefecturi şi dieceze, apoi a împărţit imperiul în două (286), el luând partea de răsărit, linia de împărţire fiind între Italia şi Dalmaţia. Tot el a instaurat şi Tetrarhia, prin care, imperiul să fie condus în continuare de doi Auguşti şi doi Cezari, câte un August şi un Cezar pentru fiecare parte (apus şi răsărit). Mai târziu însă, în urma unor războaie civile împăratul Constantin I (306-337) va reunifica imperiul.
În organizarea târzie a Imperiului Roman, provinciile care erau destul de fragmentate au fost grupate în unităţi administrativ-teritoriale mai mari, numite dieceze (lat. diœcesis, gr. διοίκησις, însemnând administraţie), fiind introduse de împăratul Diocleţian (284-305) ca subîmpărţire administrativă financiară. Biserica de atunci a moştenit, direct această structură administrativă în secolele V şi VI, atunci când episcopii îşi asumau în întregime rolul unui præfectus. De altfel, centrele acelor dieceze romane coincideau cu sediile episcopiilor. În zilele noastre, această practică s-a păstrat, şi astfel, de cele mai multe ori, sediile mitropoliilor coincid cu sediile administraţiei civile centrale. Exemplele sunt mai multe, începând cu Arhidieceza de Bucureşti, al cărei arhiepiscop este şi mitropolit al provinciei metropolitane de rit latin din România, continuând apoi cu Arhidieceza de Viena, al cărei arhiepiscop este şi Primat al Austriei. Aceeaşi modalitate de organizare o folosesc şi Bisercile Ortodoxe. Principiul care stă la baza acestei organizări este: teritorial pe line orizontală şi ierarhic pe linie verticală.
Un teritoriu reprezintă un anumit spaţiu concret, delimitat de anumite limite naturale sau fixate unanim, spre exemplu un sat: satul Covaci, jud. Timiş se întinde pe un teritoriu care la nivel orizontal cuprinde o suprafaţă în km sau ha. Oamenii care locuiesc pe acel teritoriu, exploatează acel teritoriu în baza faptului că este al lor şi nu al unei alte comunităţi cu care se învecinează (dreptul la proprietate). Locuitorii acelui sat sunt identificaţi după locul de origine (dacă sunt băştinaşi vor spune că sunt din Covaci) sau dacă nu, după domiciliu (dacă locuiesc doar în Covaci, atunci justifică acest lucru prin domiciliu). Pe lângă teritoriul care conduce la provenienţa fiecărei persoane sau la indicarea domiciliului, la nivel vertical există o ierarhie a locului stabilită tot de comunitate. Toţi locuitorii unui sat sunt oarecum egali, dar se pot distinge prin funcţii, care la rândul lor crează o întâietate şi totodată ideea de statut. Aceste funcţii sunt oferite de comunitate unor membrii ai aceleiaşi comunităţi pentru a putea guverna şi administra cât mai bine teritoriul şi bunurile locale, spre exemplu: consilier la primărie, primar, pompier, paznic de noapte, poliţist etc., conform principului pe care Platon îl expune în Republica, şi anume că fiecare om în parte nu îşi este suficient sieşi, ci este nevoie ca oamenii să-şi împartă activităţile, pentru a fi mai eficienţi, dar şi pentru a se completa, iar împreună să aibă toate cele necesare comunităţii. Conceptul de teritorialitate este unul empiric, concret, tipic pragmatismului roman, pe când cel de autoritate şi ierarhie este unul abstract, devenit unanim, tipic lumii ideilor Platoniene, dar cu efecte concrete.
Primele forme de organizare instituţională şi teritorială au fost diecezele sau eparhiile ca şi teritorii aflate sub jurisdicţia unui episcop, care avea sediul într-unul din oraşele importante ale Imperiului Roman, treptat, în timp s-a ajuns la Patriarhat. Cel mai important centru patriarhal dintre cele cinci scaune consacrate era Roma (care se bucura de întâietate politică şi religioasă privelegiată de faptul că se găsea în capitala Imperiului); în timp Constantinopolul ajunge pe locul doi în anul 381, la Conciliul Ecumenic din Constantinopol prin decizia can. 3, iar mai târziu ajunge să-şi revendice egalitatea cu scaunul Romei pe baza mutării centrului de decizie politic în orient, can. 28 al Conciliului Ecumenic din Calcedonia (451). Apoi urmează Alexandria Egiptului, Antiohia şi în cele din urmă Ierusalimul.
La început, până la marea schizmă (1054), Biserica nu avea un cap ecleziastic unic şi cu putere maximă de decizie asupra întregii creştinătăţi. Împăratul roman era protectorul întregului imperiu şi autoritatea maximă, dar nu şi în luarea deciziilor ecleziastice, care se luau în comun prin intermediul conciliilor ecumenice. Întregul teritoriu creştin era împărţit în cinci patriarhate, fiecare cu teritoriul său delimitat, iar fiecare patriarh îşi exercita jurisdicţia în propriul teritoriu, find cea mai înaltă autoritate în teritoriul său. Patriarhatul era împărţit în mitropolii, care la rândul lor se subdivideau în mai multe eparhii sau scaune episcopale, la care erau alocate un anumit număr de parohii. După marea schizmă, situaţia politică şi religioasă s-a schimbat, în orient a rămas figura împăratului Bizantin ca şi protector al patriarhatelor care se mai aflau pe terioriul său până în 1453, apoi în timp s-au format statele moderne, iar comunitatea religioasă din acel stat a ajuns să aibă titlul de patriarhat şi de Biserică autocefală, spre exemplu în România, Biserica Ortodoxă devine Patriarhat abia în 1925.
În occident, începând cu Papa Inoceţiu al-III-lea (1198-1216) a început consolidarea puterii papale şi formarea treptată a unui stat ecleziastic, care există şi astăzi sub o altă formă şi alte dimensiuni în comparaţie cu perioada medievală care a apus în 1870, pe timpul Papei PIUS al-IX-lea şi a cunoscut o altă organizare din 1929 prin Pactul de la Lateran. În occident Papa a devenit figura supremă a suveranului cu putere religioasă asupra credincioşilor creştini catolici din lumea întreagă, pe când în rândul Bisericilor Ortodoxe, această putere este exercitată de către fiecare Patriarh şi sinod al bisericii pe teritoriul său. În cazul Bisericilor Catolice Unite cu Roma, acestea au un cap local în teritoriu, dar deasupra lui se situează Suveranul Pontif. Biserica Româna Unită este organizată astfel:
Titulatura -Arhiepiscopat Major, Capul Bisericii - episcop numit în funcţia de Arhiepiscop Major, totodată şi Cardinal.
Diviziunea teritorială a Bisericii - în eparhii cu şase scaune episcopale pe teritoriul României şi o eparhie în afara teritoriului ţării noastre:
Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş cu sediul la Blaj
Episcopia de Oradea cu sediul la Oradea
Episcopia de Lugoj cu sediul la Lugoj
Episcopia de Cluj-Gherla cu sediul la Cluj-Napoca
Episcopia de Maramureş cu sediul la Baia Mare
Episcopia de Bucureşti cu sediul la Bucureşti
Episcopia de Canton (SUA) cu sediul la Canton.
O eparhie poate avea mai multe judeţe sau părţi din anumite judeţe cu un anumit număr de parohii alocate. Acelaşi principiu de organizare şi ierarhie este aplicat şi de Bisericile Ortodoxe. În concluzie, Imperiul Roman a implementat şi desăvârşit acest principiu al teritorialităţii care împreună cu acela de organizare ierarhică a produs un sistem statal compact, foarte bine articulat şi totodată extrem de eficient, care funcţionează şi astăzi după mai bine de 2000 de ani şi este modelul cel mai extins în lume, atât pentru statele civile cât şi pentru Biserică.

Pr. Alexandru Ploştinaru
Vicar judecătoresc la Eparhiei de Lugoj

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: Hramul Parohiei Beznea » Titlu: 27243.jpg

Anul: 2018
Eveniment: Hramul Parohiei Beznea
Titlu: 27243.jpg