AcasăŞtiri20187 August: ITINERARIU MARIAN - Hrană pentru suflet din Tezaurul Bisericii

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

ITINERARIU MARIAN - Hrană pentru suflet din Tezaurul Bisericii

ITINERARIU MARIAN - Hrană pentru suflet din Tezaurul Bisericii

Postul Sfintei Marii, ziua a VII-a: Învăţăm de la Preasfânta Fecioară Maria să facem spaţiu Domnului în inima şi noastră
„Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui.” (Lc 2,39-40)
„... la Nazaret totul pare să se petreacă „normal”, conform obiceiurilor unei familii israelite evlavioase şi harnice: se lucra, mama gătea, făcea toate treburile din casă, cămăşile le călca… toate treburi de mamă. Tata, tâmplar, lucra, îl învăţa pe fiu să lucreze. Treizeci de ani. „Dar ce risipă, părinte!” Căile lui Dumnezeu sunt misterioase. Dar ceea ce era important acolo era familia! Şi ea nu era o risipă! Erau mari sfinţi: Maria, femeia cea mai sfântă, neprihănită, şi Iosif, omul cel mai drept… Familia. (...) Fiecare familie creştină – aşa cum au făcut Maria şi Iosif – poate înainte de toate să îl primească pe Isus, să îl asculte, să vorbească cu El, să îl păzească, să îl ocrotească, să crească împreună cu El; şi astfel să îmbunătăţească lumea. Să facem spaţiu Domnului în inima noastră şi în zilele noastre. Aşa au făcut şi Maria şi Iosif şi nu a fost uşor: câte dificultăţi au trebuit să depăşească! Nu era o familie prefăcută, nu era o familie ireală. Familia din Nazaret ne angajează să redescoperim vocaţia şi misiunea familiei, a fiecărei familii. Şi, aşa cum s-a întâmplat în acei treizeci de ani la Nazaret, tot aşa se poate întâmpla şi pentru noi: să facem să devină normală iubirea şi nu ura, să facem să devină obişnuit ajutorul reciproc, nu indiferenţa sau duşmănia. Aşadar nu este o întâmplare că „Nazaret” înseamnă „Cea care păstrează”, ca Maria, care – spune Evanghelia – „păstra toate acestea în inima ei” (cf. Lc 2,19.51). De atunci, de fiecare dată când există o familie care păstrează acest mister, fie ea şi la periferia lumii, misterul Fiului lui Dumnezeu, misterul lui Isus care vine să ne mântuiască, este în acţiune. Şi vine pentru a mântui lumea. Şi aceasta este marea misiune a familiei: să îi facă loc lui Isus care vine, să îl primească pe Isus în familie, în persoana copiilor, a soţului, a soţiei, a bunicilor… Isus este acolo. A-l primi acolo, pentru ca să crească spiritual în acea familie. (fragment din predica Papei Francisc, 18 decembrie 2014)
RUGĂCIUNE
Stăpâna mea, sfântă Marie, sub ocrotirea ta binecuvântată şi sub paza ta deosebită încredinţez sufletul meu astăzi, în toate zilele şi în ceasul morţii. Ţie-ţi încredinţez toată speranţa şi mângâierea mea, toate lipsurile şi supărările, viaţa şi sfârşitul vieţii mele, ca prin mijlocirea ta sfântă şi prin vredniciile tale, toate faptele mele să fie călăuzite şi rânduite după voinţa ta şi a Fiului tău. Amin. (Sf. Alois de Gonzaga)
Congregaţia Surorilor Maicii Domnului

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: Hram Sanctuarului „Maica Domnului” şi hirotonire de preoţi » Titlu: 26898.jpg

Anul: 2018
Eveniment: Hram Sanctuarului „Maica Domnului” şi hirotonire de preoţi
Titlu: 26898.jpg