AcasăŞtiri201813 Iunie: Canonicul Ioan Micu Moldovan, un erudit al Bisericii Greco-Catolice

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Canonicul Ioan Micu Moldovan, un erudit al Bisericii Greco-Catolice

Canonicul Ioan Micu Moldovan, un erudit al Bisericii Greco-Catolice

13 iunie 1833 - 20 septembrie 1915
„ … un aprig ţăran cu multă ştiinţă de carte în haine de canonic”.
Nicolae Iorga
Ion Micu Moldovan, preot, canonic, prelat papal, istoric, filolog, folclorist, pedagog şi membru al Academiei Române, este elevul lui Timotei Cipariu, pe care îl continuă şi, la rândul său, este continuat de Ioan Bianu şi de părintele şi istoricul Zenovie Pâclişanu.
Aceşti erudiţi cu rară distincţie sufletească s-au remarcat prin capacitatea de a răspunde imperativelor timpului în care au trăit, l-au depăşit şi, printr-o gândire profundă, au avut imaginea viitorului şi a Bisericii Române Unite cu Roma, în numele căreia lucrau, conştienţi că „BLAJUL” era şi va fi întotdeauna LUMINA strălucitoare chiar şi „în istoria chinuită de asupriri”.
În timpul lor, reprezintă Şcoala Ardeleană prin trăsăturile esenţiale care o definesc: credinţa, iubirea şi fidelitatea faţă de Biserica Greco-Catolică şi neam, erudiţia, puterea de muncă, solidaritatea şi jertfa de sine. Sunt creatori de cultură pe linia exponenţilor Şcolii Ardelene, cultură opusă specificului slavo-bizantin, atât de străin nouă, o cultură de esenţă latină, europeană şi modernă.
La 185 de ani de la naşterea Canonicului Ioan Micu Moldovan, este îndreptăţită aducerea-aminte, este îndreptăţit omagiul adus, este îndreptăţită recunoştinţa ce i-o purtăm …
Canonicul Moldovan este unul dintre cei aleşi, creator de valori, creator al unui stil de acţiune şi puternic exemplu personal. A fost apostol al Altarului şi al Culturii, a înnobilat sufletele celor care i-au fost aproape, înnobilează şi astăzi sufletele celor care îi cunosc viaţa.
Ioan Micu Moldovan s-a născut în comuna Varfalău (azi Moldoveneşti, judeţul Cluj), localitate apropiată de Turda, într-o familie de ţărani, Vasile Moldovan şi Domnica Docea. Urmează clasele primare în satul natal şi liceul la Blaj, ajutat de Canonicul Basiliu Raţiu, care i-a asigurat „adăpost în casa sa şi întreţinere pe perioada studiilor”. Între 1853-1854 urmează Teologia la Universităţile din Budapesta şi Viena, unde a studiat temeinic, a citit mult şi a reuşit să-şi formeze încă de atunci o cultură cu largi dimensiuni, care s-a îmbogăţit în cursul vieţii prin efortul de autodidact, ceea ce l-a situat nu la înălţimea lui Timotei Cipariu, dar în imediata sa apropiere. Din anul următor revine la Blaj, unde, în 1857, va termina „Seminarul Teologic” şi va fi hirotonit preot celib. De-a lungul vieţii, a avut două repere morale, pe profesorul său, Timotei Cipariu, şi pe Episcopul întemeietor al Blajului, Inochentie Micu-Klein, în semn de preţuire a acestuia, şi-a adăugat numelui său pe acela de Micu.
În acelaşi an va fi numit profesor de limba şi literatura română, latină, filozofie, geografie şi istorie la „Gimnaziul din Blaj” şi profesor de teologie la „Seminarul Teologic Greco-Catolic”. Douăzeci şi cinci de ani a lucrat la catedră şi cinci ani a fost directorul Gimnaziului. În cei treizeci de ani de slujire a şcolii confesionale greco-catolice, dimensiunea activităţii depăşea Blajul, fiind şi membru al Comisiei şcolare arhidiecezane. În tot ce a fost, vedem PREOTUL, OMUL, OPERA şi APOSTOLUL.
L-a însufleţit dorinţa de a da, prin şcoala confesională greco-catolică, cultură neamului său, a lucrat ordonat, chibzuit, remarcându-se nu prin vorbe, ci prin acţiune. Este autorul celor mai bune manuale de istorie şi geografie: „Geografia Ardealului, pentru şcoalele poporali” (1866) şi „Istoria Ardealului, pentru şcoalele poporali” (1866), dar şi de alte specialităţi; pentru şcolile elementare şi medii: „Lecţiunariu latin român pentru începători” (1862) şi „Dicţionarelu latin-românu” (1864), şi altele. Calitatea de director al „Tipografiei Diecezane” i-a fost de mare ajutor.
Ioan Micu Moldovan pune în lumină apostolatul profesorilor, care „cu «sudori crunte» suplinesc prin studiu individual ceea ce învaţă la universitate, iar după ce se pregătesc pentru un studiu, adeseori, din cauza nevoilor, se «mută la altul» şi încep din nou”.
Cu scopul dezvoltării învăţământului în limba română, Ioan Micu Moldovan a editat prima revistă română de pedagogie din Transilvania, „Foaia Scolastică”, care a apărut între anii 1876-1881 şi publica materiale de factură culturală şi pedagogică. Maria Răsvan concluzionează: „Foarte mare a fost, în schimb, figura sa morală şi intelectuală l-a situat între cei mai de seamă slujitori ai învăţământului … ”. Trebuie spus mai mult, preotul şi profesorul Ioan Micu Moldovan a fost un suflet bun şi generos, şi-a iubit elevii şi credinţerii, a aruncat seminţe care au căzut pe pământ bun şi au rodit. Unul dintre credinţerii săi a fost Ioan Bianu, filolog, bibliograf, membru şi preşedinte al Academiei Române. Fostul „credinţer” al lui Micu Moldovan a organizat Biblioteca Academiei Române, a îmbogăţit-o cu zeci de mii de volume, unele vechi, foarte valoroase, obţinute de la preoţii greco-catolici prin Canonicul Moldovan. Din corespondenţa acestor doi oameni de excepţie, aflăm câtă recunoştinţă purta în suflet Bianu faţă binefăcătorul blăjean: „ … de câte ori necazuri grele mă învăluiesc, mă întorc înduioşat la vremile de mult trecute ale bietei şi sărăcăcioasei mele copilării. Şi atunci îmi apari în minte în zilele şi serile când împărţeai cu noi şi măsuţa şi porţia de „cost” de la Seminar, şi odăiţa singură pe care o aveai. Şi văzând de 34 de ani cum trăieşte lumea de aici, mă întreb cum puteai să dai copiilor altora din puţinul cât aveai?! […] Amarul şi durerea se potolesc iar, când gândul se întoarce la măsuţa cea mica la care doi copii pe lângă d-ta se hrănesc din porţia adusă de la Seminar!” (Ion Buzaşi, „Ion Micu Moldovan”, în Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, „Academia Română şi Blajul”, Editura Buna Vestire, Blaj, 2016,p.49).
Foarte mulţi tineri s-au bucurat de ajutorul Canonicului Micu Moldovan, unul dintre ei a fost Ion Agârbiceanu.
Din activitatea de istoric, manualul „Istoria Ardealului” (1866) ne reţine atenţia pentru bogăţia documentelor folosite în redactare şi iubirea de neam, care străbate paginile de la început până la sfârşit, fără vreo alunecare spre şovinism. Ministerul Învăţământului din Imperiul Austro-Ungar a interzis totuşi lucrarea, dar ea se răspândise şi „a fost pentru generaţii în şir de elevi şi învăţători o înaltă şcoală de educaţie patriotică”.
Canonicului i se încălzeşte inima când vorbeşte despre Unirea celei mai mari părţi a românilor din Transilvania cu Biserica Romei şi arată binefacerile: „Românii amorţiţi de apăsările trecutului vitreg prin ea începuseră a se redeştepta şi a stărui pentru viaţa naţională. Uniţii au început a ridica şcoale, a merge la învăţătură la Roma. Acolo, văzând Columna lui Traian, s-au învăţat a cunoaşte începutul românilor de la cel dintâi popor în lume. Atunci s-a deşteptat într-înşii iubirea limbei mămeşti şi s-au apucat de curăţirea ei” (Op.cit., p.64).
Deplânge faptul că „nu toţi românii au primit unirea”, dar credinţa, inteligenţa şi bunul-simţ resping polemica şi, dimpotrivă, susţine că la situaţia reală trebuie înţelepciune, trebuie privit ceva mai atent: „alte popoare sunt despărţite cu religiunea în 3-4 părţi şi tot se află frăţeşte între sine” (Op. cit., p.64).
Nu a fost înţeles. Preotul ortodox Nicolae Popea, în lucrarea sa „Vechea Mitropolie Ortodoxă a Transilvaniei” (1870), a atacat Unirea de la 1700. Nu ştia că îl va avea în faţă pe Canonicul Ioan Micu Moldovan, „omul performanţelor maxime în toate domeniile în care a activat”. În „Spicuire în istoria baserecească a Românilor, răspuns la Contra-critica domnului Nicolae Popea”, Canonicul blăjean în cuvinte lipsite de ură sau dispreţ faţă de autorul ortodox, surprinde părţile cele mai vulnerabile şi greşelile: absenţa verificării prealabile a veridicităţii documentelor, superficialitatea ce a condus la greşeli de conţinut, absenţa metodelor arhiviste de analiză şi altele prin care Nicolae Popea „a ajuns să facă o istorie, nu să o reconstituie”. Canonicul Ioan Micu Moldovan s-a ridicat deasupra confesionalismului, dar a fost toată viaţa un apărător temut al Bisericii sale, ne spune Părintele Ion Agârbiceanu.
„Acte sinodali ale Basericei române de Alba Iulia şi Făgăraş”, volumul I, 1869, volumul II, 1872; este o deosebit de valoroasă lucrare pentru Biserica noastră, lucrare în care Canonicul Ioan Micu Moldovan a publicat acte din trecutul Bisericii româneşti.
„Era pretutindeni!” sunt cuvintele prin care profesorul blăjean Ioan Raţiu, cel dintâi biograf al Canonicului, dar şi prieten, îl caracterizează.
Ioan Micu Moldovan este o prezenţă de excepţie în toate activităţile culturale din Ardeal, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la fel ca Timotei Cipariu - elev şi profesor, două mari personalităţi care dominau Blajul, au protejat şi valorificat patrimonial cultural.
Canonicul Moldovan a străbătut cu pasul Transilvania şi Banatul în căutarea de vestigii arheologice romane, monumente, inscripţii, le-a adunat cu grijă şi a deschis Muzeul Liceului „Sfântul Vasile cel Mare”. Valorile au depăşit nivelul unui liceu şi astfel a fost creat „Muzeul Blajului”. Intenţia nu s-a limitat doar la descoperirea urmelor trecutului, a proiectat şi ridicarea monumentelor pentru primul nostru Episcop, Atanasie Anghel, şi pentru Gheorghe Şincai.
Nici numismatica nu i-a fost străină, a fost şi un remarcabil colecţionar. Toate bogăţiile strânse cu grijă au fost analizate şi puse alături de documentele istorice şi lingvistice ale înaintaşilor, ca alte argumente pentru obţinerea drepturilor românilor din Ardeal.
În acelaşi timp, a fost şi bibliofil, stăpânit de dragostea pentru carte, colecţionar al cărţilor de literatură veche românească. Împreună cu Timotei Cipariu au îmbogăţit Blajul cu valori care reprezentau cultura europeană. Timotei Cipariu avea cea mai mare bibliotecă personală din Transilvania, şi imediat, Ioan Micu Moldovan. Mare nu numai prin număr, dar mai ales prin exemplare rare, colecţie de folclor ardelenesc şi manuscrise inestimabile.
O activitate neobosită a desfăşurat în cadrul ASTREI, fiind şi preşedintele Asociaţiei între 1894-1901.
Din schiţarea acestei scurte prezentări a activităţii lui Ioan Micu Moldovan reiese iubirea de neam a marelui cărturar. La 3/15 mai 1848, elev al Liceul „Sfântul Vasile” - avea 15ani -, a ascultat „Discursul din Catedrală” al lui George Bariţiu şi în ziua următoare a făcut parte din grupul de elevi care a condus lumea de la Catedrală pe Câmpia Libertăţii. A fost principalul autor al „Pronunciamentului” de la Blaj (1868), prin care se cerea recunoaşterea naţiunii române din Ardeal şi drepturi egale cu celelalte naţiuni, autonomia Transilvaniei şi se respingea unirea cu Ungaria. Iubirea de neam şi visul Unirii celei Mari i-a însoţit fiecare bătaie a inimii, fiecare gând, fiecare pas.
S-a bucurat de o deosebită preţuire din partea Bisericii, a fost prepozit al Capitlului Catedralei mitropolitane din Blaj, preşedintele Consistoriului mitropolitan şi vicar general, responsabilităţi îndeplinite până la sfârşitul vieţii. Foarte bun gospodar, din salariul primit a reuşit să înfiinţeze Fundaţia „Ioan Micu Moldovan”, prin care tinerii inteligenţi, modeşti şi harnicii primeau burse pentru studii în străinătate. Părintele Ion Agârbiceanu accentuează: „ … a muncit, a adunat şi a dat cu amândouă mâinile unde surprindea talentul şi vrednicia reţinute de dificultăţi materiale”.
Cunoscând viaţa şi sfârşitul acestui mare cărturar, Nicolae Iorga ne aminteşte că „într-o cămăruţă, în care erau numai cărţi şi scânduri goale s-a stins la bătrâneţe Canonicul Moldovănuţ şi prietenul lui Cipariu, falnicul cărturar care ştia de o mie de ori mai mult decât scria”.
Viaţa unui om, o împletire de bucurii şi amărăciuni … În ultimii ani pe faţa Canonicului se citea o tăinuită tristeţe, ne mărturiseşte Părintele Agârbiceanu. Nu mai lua parte la şedinţele Academiei … Întrebat de motiv, a răspuns cu amărăciune: „Nu-i loc pentru noi acolo! Spusese octogenarul Canonic. Prin noi înţelegea pe uniţi, pe greco-catolici”. Şi cu gândul la jignirea suferită de bătrânul Canonic, Părintele Agârbiceanu spune: „Şi te gândeşti cu tristeţe cum pot să fie astfel de iresponsabili între nemuritori!!!”.
Şi pot fi oriunde!!! ... Amărăciunea trăită atunci de Canonicul Ioan Micu Moldovan nu ne este străină, în 1948, cu suprimarea Bisericii Greco-Catolice, s-au distrus valorile Blajului, nu ştim cât din bibliotecile celor doi mari cărturari s-a dus la Cluj, bibliotecile Blajului au fost arse şi ce nu a cuprins flăcările s-a aruncat în apele Târnavelor …
„În izvorul trecutului mai luminos, a aflat putere recreatoare” Canonicul Ioan Micu Moldovan. Doar aşa a putut întâmpina toate greutăţile prezentului şi a putut gândi viitorul „cu zâmbetul împăcat al omului ce cunoaşte pe deplin cărarea dreaptă, pe care are să meargă, şi de la care nu s-a abătut niciodată”. Ne plecăm genunchii şi gândul în rugăciune: „Ţine, Doamne, în lumina şi în bucuria Ta sufletul Canonicului Ioan Micu Moldovan care ne îmbogăţeşte viaţa cu daruri primite din mâinile Tale!”.
Profesor Otilia Bălaş

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: Manifestări dedicate Centenarului la Vintere » Titlu: 27132.jpg

Anul: 2018
Eveniment: Manifestări dedicate Centenarului la Vintere
Titlu: 27132.jpg