AcasăŞtiri20188 Iunie: 21 de ani de la trecerea la Domnul a Preasfinţiei Sale Vasile Hossu

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

21 de ani de la trecerea la Domnul a Preasfinţiei Sale Vasile Hossu

21 de ani de la trecerea la Domnul a Preasfinţiei Sale Vasile Hossu

Ori de câte ori gândul nostru îl regăseşte pe Preasfinţia Sa Vasile Hossu, încercăm aceeaşi uimire: în cei şapte ani de episcopat, în condiţii potrivnice Bisericii noastre Greco-Catolice - Revoluţia din 1989 i-a dat libertate, nu şi bunurile confiscate - Preasfinţia Sa a fost un mare Episcop, deşi, prin temperament, contrazicea ideea obişnuită de „luptător”, fiind de o blândeţe şi bunătate rar întâlnite. Trebuia să fii în apropierea Preasfinţiei Sale ca să-ţi dai seama câtă bunătate emana prezenţa sa.
Ne vine, poate, greu să inţelegem că această „aparentă slăbiciune” a fost singura cale a realizării lucrurilor bune şi mari ale Preasfinţiei Sale, dar aşa a fost, Preasfinţia Sa nici nu ştia altă cale decât urmarea lui Cristos …
Privindu-i anii de păstorire, îl putem numi un REÎNTEMEIETOR.
Imediat ce a fost numit Episcop, a creat pliante despre Biserica noastră, pe care le-a răspândit în Italia. Încerc să reconstitui mesajul, reuşesc doar aproximativ: „SUNTEM ACUM IEŞIŢI DIN CATACOMBE, SUNTEM SĂRACI ŞI SINGURI” ...
Sărăcia amintită de Preasfinţia Sa atrăgea atenţia la nevoia de dreptate - Sfintele noastre Liturghii se celebrau sub cerul lui Dumnezeu, în arşiţă sau ger, nefiindu-ne înapoiate bunurile confiscate în 1948 şi împărţite între stat şi Biserica Ortodoxă, inclusiv bisericile. Poate se referea şi la sufletul uman „despuiat şi infirm”, incapabil, după anii de ateism, să fie cu adevărat creştin.
Credem că mesajul a avut ecoul aşteptat de Preasfinţia Sa, ceea ce ştim noi este că surorile italiene din Ordinul „Misionarele Patimii lui Isus” au venit la Oradea în urma acestui pliant.
Puţinele cuvinte ale pliantului cuprindeau realitate trăită atunci de noi ...
De la această realitate: „SUNTEM ACUM IEŞIŢI DIN CATACOMBE, SUNTEM SĂRACI ŞI SINGURI”, şi-a început episcopatul Preasfinţia Sa. Simţim că această nemeritată şi nedreaptă „singurătate” în care a fost pusă Biserica noastră a fost una din cele mai dureroase părţi ale tragediei declanşată în 1948 …
Au răspuns chemării laici francezi, care au venit din ţara lor, au venit de departe, ca să nu mai fim „singuri…”. Timp de aproape zece ani au predat limba franceză, gratuit, la „Seminarul” reînfiinţat şi la „Liceul Greco-Catolic” care a fost deschis.
În predicile de atunci Preasfinţia Sa compara timpul nostru cu o furtună distrugătoare care împrăştie oile Păstorului, pustiieşte viaţa, dar odată trecută furtuna, toate revin la firescul lor. Nu-l speria „pustiul”din jur, se dăruia cu totul rezidirii credinţei şi a Bisericii şi în şapte ani, a reorganizat Episcopia şi Eparhia, a reînfiinţat parohii, a ridicat Mănăstirea Franciscană „Adormirea Maicii Domnului”, a readus Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali şi Congregaţia Oblatelor Asumpţioniste, a adus şi alte Ordine şi Congregaţii, cum sunt „Congregaţia Fiilor Divinei Providenţe - Don Orione, Congregaţia Maicii Domnului, Congregaţia „Fraţii Scolilor Creştine” şi altele, a reînfiinţat Reuniunea Mariană şi a făcut paşi mari pentru renaşterea vieţii spirituale. Cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale au apărut revistele „Vestitorul”, oficiosul Episcopiei, şi „Calea desăvârşirii”, pentru elevi şi tineri.
Tot în acel timp a redobândit complexul de clădiri ale „Academiei Teologice” şi a putut reînfiinţa Seminarul, a obţinut şi clădirea fostei „Şcoli Normale Greco-Catolice” pentru noul liceu pe care l-a deschis.
Priviţi Episcopii din Biserica Catolică, se observă o particularitate, indiferent de timpul lor istoric, „alcătuiesc un singur gând, o singură voinţă. Ceea ce unul începe, ceilalţi împlinesc, continuă”, particularitate afirmată şi de Şcoala Ardeleană.
În şirul neîntrerupt al Episcopilor noştri greco-catoilici, un timp este al Preasfinţiei Sale Vasile Hossu. Preasfinţia Sa ştia că nu va reuşi să realizeze întregul plan de rezidire a tot ce a fost distrus - îi erau în gând anii şi fragilitatea inimii -, dar ne liniştea amintindu-ne că va avea un continuator care va duce la împlinire ceea ce trebuia împlinit.
S-a născut la 17 mai 1919, la Carei, într-o familie cu multă credinţă. A urmat Liceul „Emanuil Gojdu” şi „Academia Teologică” din Oradea. La 4 februarie 1945 a fost hirotonit preot, prin punerea mâinilor P.S.S. Ioan Suciu. Momentul sfânt a avut loc în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea.
Episcopia l-a numit, pentru început, preot-profesor de religie la Şimleu Silvaniei, apoi la Oradea. Suprimarea Bisericii Greco-Catolice i-a schimbat însă viaţa: a fost dat afară din învăţământ şi a devenit ceea ce a trebuit să fie în acel timp: preot greco-catolic în clandestinitate.
În 1952 a fost arestat şi condamnat la 10 ani de închisoare pentru apostolatul desfăşurat în Biserica interzisă, dar, după doi ani, a fost eliberat. A urmat Facultatea de Litere, în 1956 şi-a luat licenţa şi a reintrat în învăţământ ca profesor de limba română, dar numai în mediul rural - până la pensionare, la Şcoala Generală din Traniş, pe Valea Drăganului.
Elevii şi părinţii l-au îndrăgit, unora le-a fost părinte spiritual. Odată pensionat, a revenit la Oradea, unde Canonicul Coriolan Tămâian, Ordinarius diecezan, după sfârşitul Episcopului Iuliu Hirţea, în 1978, îi cere Părintelui să preia conducerea clandestină a Diecezei Unite de Oradea.
Nu-l cunoşteam, dar, ori de câte ori îl întâlneam pe stradă alături de Canonicul Tămâian, ne atrăgea atenţia deosebita sa distincţie.
L-am cunoscut ceva mai târziu, în 1988, când nepoţelele noastre gemene au început pregătirea pentru Prima Împărtăşanie. Cateheza se făcea la Biserica „Sfânta Maria”, biserica capucinilor dată nouă, greco-catolicilor, de Episcopia Romano-Catolică. Sfintele Liturghii se făceau în limba romană, în ritul latin, iar preotul care pregătea grupul de copii era chiar viitorul nostru Episcop Vasile Hossu.
La 3 martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea îl numeşte Episcop, iar la 27 mai 1990 a avut loc consacrarea solemnă împreună cu PSS. Lucian Mureşan, celebrată de Înalt Preasfinţia Sa Alexandru Todea, de Episcopul Guido del Mestri, reprezentantul Sfântului Scaun, şi de PSS. Ioan Ploscaru. Solemnitatea a fost sub cupola cerului, într-un parc din Baia Mare, Biserica Ortodoxă refuzând să înapoieze Catedrala greco-catolică.
Dorul de Sfânta noastră Liturghie, de preoţii noştri şi în veşminte sărbătoreşti era foarte puternic, nu l-a putut potoli cele câteva luni de libertate a Bisericii, de aceea nu am simţit oboseala. Orele multe de la plecarea din Oradea şi-au last urmele doar pe buchetele de flori din mâinile nepoţelelor. Dar Preasfinţia Sa le-a primit cu bucurie, plin de grijă părintească pentru fetiţe, pentru oboseala lor.
Timpul care a urmat ne-a adus familia în apropierea Preasfinţiei Sale: rugăciunea în capela deschisă în clădirea Liceului Pedagogic „Iosif Vulcan”, clădire ridicată de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, reînfiinţarea Reuniunii Mariane şi deschiderea „Liceului Greco-Catolic”, unde am fost profesoară de limba română.
Preasfinţiei Sale îi plăcea să fie cu persoane de aceeaşi credinţă, încrederea îl făcea să-şi deschidă sufletul şi să povestească întâmplări din viaţă. Aşa am aflat cât de mult îi datora mamei sale, fiinţa care i-a sădit în suflet credinţa. Era profund legat sufleteşte de PSS. Ioan Suciu, model de preot, model de sfinţenie. A dorit să realizeze un film despre Episcopul Martir şi mi-a încredinţat mie această datorie, a insistat, m-a făcut să-i promit … Nu mi-am ţinut cuvântul, la puţin timp după promisiunea făcută, Preasfinţia Sa s-a sfârşit. Stiam că punea preţ deosebit pe mijloacele moderne de apostolat şi aş fi dorit să-i împlinesc dorinţa …
Tot de la Preasfinţia Sa am aflat despre momentele de pimejdie prin care a trecut, cum a fost alunecarea de pământ peste casa sa de la Traniş şi miracolul salvării, despre suferinţele din închisoare.
Era însufleţit de a repune Biserica Greco-Catolică în drepturile ei şi de a face bine. Şi toate acestea prin acţiuni chibzuite, bine gândite, cu spirit de continuitate.
Multe le-ar fi dorit altfel, dar lua în considerare timpul şi căuta cea mai potrivită modalitate. La reînfiinţarea Reuniunii Mariane, căutându-i un nume, a stat un timp pe gânduri, cu stiloul în mână, ar fi dorit să o numească „Imaculata Concepere”, potrivit tradiţiei din Eparhie, dar s-a hotărât pentru „Neprihănita Zămislire”, fiindu-i teamă că prima denumire nu va fi înţeleasă astăzi.
Episcopului Vasile Hossu i-a fost dat să se formeze în preajma Sfinţilor noştri Martiri Valeriu Traian Frenţiu şi Ioan Suciu, i-a iubit, i-a preţuit, i-a ales „Patroni spirituali ai Reuniunii noastre Mariane”, sufleteşte însă era foarte legat de Episcopul Ioan Suciu.
Cunoscându-i pe toţi, îmi dădeam cu uşurinţă seama ce a deprins de la fiecare. De la PSS. Valeriu Traian Frenţiu, conştient sau nu, avea profunzimea celebrării Sfintei Liturghii; de la PSS. Ioan Suciu, grija pentru lucru bine făcut.
Preasfinţia Sa ne povestea că Episcopul Ioan Suciu refuza să accepte în almanahurile pe care le edita imagini care nu erau perfecte, le înapoia Tipografiei de trei sau chiar de patru ori şi nu-şi dădea semnătura decât atunci când calitatea nu putea fi pusă în discuţie. La reînfiinţarea „Reuniunii Mariane”, Episcopul Hossu ne-a cerut să lucrăm evidenţele cu şabloane, scrisul nostru nefiind estetic şi trebuia să fim atenţi cu ce lăsăm în urma noastră.
Modestia celor ce l-au format s-a aşezat peste modestia firească a Episcopului nostru, de aceea mult din ceea ce a fost a rămas necunoscut. Preasfinţia Sa stăpânea o largă cultură, trebuia însă observată, nu făcea caz de ceea ce ştia, dar, când l-am văzut corectând texte ce urmau să apară în „Vestitorul”, am rămas surprinsă de câtă stilistică ştia. Dotat cu inteligenţă, intervenea cu replici spontane, cu umor care crea buna dispoziţie şi seninătate.
Sensibilitatea sufletească i-a fost adesea rănită de timpuri şi de oameni … Când inima a obosit, Dumnezeu a avut grijă să-i aducă continuatorul aşteptat, pe PSS. Virgil Bercea, care i-a fost sprijin şi, cu forţa tinereţii şi spiritualitatea Înalt Preasfinţiei Sale Alexandru Todea, a făcut ca drumul împlinirilor în Eparhia noastră să nu cunoască întreruperi, să nu aibă popasuri.
La 21 de ani de când Preasfinţia SaVasile Hossu a plecat în „călătoria cea lungă”, amintirea îl readuce între noi, cu întegul lui suflet, cu credinţa şi bunătatea sa … Cu timpul de atunci, când abia „eram ieşiţi din catacombe, eram săraci şi singuri” … Şi Dumnezeu l-a ales să-i fie Episcop …
Ne plecăm genunchii ca să-i aducem Preasfinţiei Sale Vasile Hossu omagiul nostru picurat cu lacrimi şi învăluit în rugăciune: „Cu sfinţii odihneşte, Cristoase, sufletul servului tău … !”
Profesor Otilia Bălaş

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Împreună salvăm Palatul Episcopal

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: Deschiderea anului şcolar 2018-2019 la LTGC » Titlu: 27087.jpg

Anul: 2018
Eveniment: Deschiderea anului şcolar 2018-2019 la LTGC
Titlu: 27087.jpg