AcasăŞtiri201814 Mai: Papa Francisc: Catolicii şi ortodocşii au în comun o moştenire de sfinţenie

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Papa Francisc: Catolicii şi ortodocşii au în comun o moştenire de sfinţenie

Papa Francisc: Catolicii şi ortodocşii au în comun o moştenire de sfinţenie

Într-o întâlnire cu liderul Bisericii Ortodoxe din Cehia şi Slovacia, din ziua de vineri, 11 mai 2018, Papa Francisc a amintit doi dintre sfinţii pe care Bisericile Ortodoxe şi Catolică le au în comun – Ss. Ciril şi Metodiu – remarcând sfinţenia pe care ambele Biserici au moştenit-o. Episcopul Romei a arătat că potrivit tradiţiei, Ss. Ciril şi Metodiu, marii evanghelizatori ai Europei răsăritene din secolul al IX-lea, i-au dus Papei Adrian al II-lea relicvele Sf. Clement, unul dintre primii succesori ai Sf. Petru.
Acest gest „ne aminteşte nouă, creştinilor, că am moştenit – şi trebuie să împărtăşim continuu – o imensă moştenire comună de sfinţenie”, a spus Sfântul Părinte în întâlnirea cu Mitropolitul Rastislav, Arhiepiscop ortodox de Prešov. Episcopul ortodox a celebrat Sfânta Liturghie la mormântul Sf. Ciril, în Bazilica San Clemente al Laterno, înainte de vizita sa la Papa Francisc. Au existat mulţi mărturisitori şi nenumăraţi martiri care „şi-au mărturisit fidelitatea faţă de Isus” de-a lungul secolelor, inclusiv Sf. Clemente, a spus Episcopul Romei. Dar chiar şi în timpurile recente au existat martiri, ca atunci când persecuţia ateistă a afectat Cehoslovacia.
„Chiar şi astăzi, suferinţele multor fraţi, persecutaţi pentru Evanghelie, sunt un apel urgent, care ne provoacă să căutăm o mai mare unitate”, a continuat el, rugându-se ca exemplul Ss. Ciril şi Metodiu să îi ajute pe creştini „să sporească această moştenire de sfinţenie care ne uneşte deja!” Papa Francisc a arătat că cei doi sfinţi, numiţi şi „Apostolii slavilor”, au reuşit şi să depăşească diviziunile dintre comunităţile creştine de diferite culturi şi tradiţii, acţionând, cu cuvintele Sf. Papei Ioan Paul al II-lea, ca „autentici precursori ai ecumenismului”.
„Fie ca mărturia Ss. Ciril şi Metodiu să ne însoţească pe drumul spre unitatea deplină, încurajându-ne să trăim această diversitate în comuniune şi să nu ne descurajăm niciodată pe drumul nostru, pe care suntem chemaţi să îl parcurgem după voia Domnului şi cu bucurie”. Traducând mesajul evanghelic în limba slavă a poporului morav, a arătat Papa Francisc, fraţii au întrupat Evanghelia într-o anumită in cultură, „contribuind astfel chiar la dezvoltarea acelei culturi”. Spiritul va inspira în mod similar „noi şi curajoase căi de a-i evangheliza pe contemporanii noştri, chiar în ţările tradiţional creştine marcate astăzi de secularizare şi indiferenţă”.
În cadrul întâlnirii, Mitropolitul Rastislav a declarat că apreciază munca depusă de Comisia Teologică Mixtă pentru Dialogul Teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe, la care Papa Francisc a invitat Biserica sa să ia parte activ. A vorbit de asemenea despre „munca misionară eroică a Sfinţilor fraţi Ciril şi Metodiu” şi a reflectat asupra relatării despre cei doi discipoli pe drumul spre Emaus, din Evanghelia lui Luca. „Ca ortodocşi şi catolici, din motivaţii istorice, nu putem frânge împreună Pâinea Vieţii, în momentul prezent. Cu toate acestea, rămânem în continuare confraţi discipoli care merg împreună ca pelerini pe drum”.
Şi chiar dacă nu ne dăm poate seama, „Domnul şi Învăţătorul nostru merge cu noi, alinându-ne, explicându-ne Scriptura şi dându-ne o nouă speranţă, curaj, şi reînnoind încrederea noastră. Poate că mai avem încă un drum lung înaintea noastră pentru a ajunge la Emaus şi a frânge împreună Pâinea Vieţii. Dar mergem împreună şi, mai mult, nu suntem singuri. El, Domnul nostru Isus, merge cu noi, şi nu trebuie să ne temem”. Mitropolitan Ratislav i-a dat Papei Francisc o icoană a Ss. Ciril şi Metodiu împreună cu Sf. Rastislav, prinţul din Moravia Mare care i-a invitat pe misionari să evanghelizeze teritoriul lui. Mitropolitul a spus că speră ca darul să fie un simbol al prieteniei şi al bunăvoinţei şi „un semn al speranţei pentru viitor”.

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: Hram Sanctuarului „Maica Domnului” şi hirotonire de preoţi » Titlu: 26905.jpg

Anul: 2018
Eveniment: Hram Sanctuarului „Maica Domnului” şi hirotonire de preoţi
Titlu: 26905.jpg