AcasăŞtiri20112 Martie: Mai există profeţi? O poveste a „profeţilor timpurilor noastre”

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Mai există profeţi? O poveste a „profeţilor timpurilor noastre”

Mai există profeţi? O poveste a „profeţilor timpurilor noastre”

Doamne, iartă-mă!
Ana, cine nu o cunoaşte? E bătrânica (de 84 de ani) care se apropie de Sfânta Familie, binecuvântează şi îl laudă pe Dumnezeu, şi vorbeşte despre Fiul tuturor celor care aşteptau mântuirea lui Israel. Nu-mi spuneţi că nu o cunoaşteţi, nu e posibil! Vreţi să cred că în bisericile voastre nu există o „profetesă Ana”? Uitaţi-vă bine… poate e acea doamnă bătrână care merge încet, cu picioare şubrede, ajutându-se de un baston. Poate e aceea care în fiecare dimineaţă aprinde o lumânare în faţa statuii Sfintei Fecioare.
Eu ştiu una: are 86 de ani! Seamănă cu bunicile din anii ’50: cu o fustă închisă la culoare până la jumătatea gambei, pulover negru, scurtă închisă, purtând o eşarfă neagră legată în faţă; vrăjitoarea clasică, dar puţin mai frumoasă, neavând nasul lung şi magica mătură zburătoare.
Nu lipseşte niciodată. De şase ani, de când frecventez eu acea biserică, ea e acolo, în prima bancă din partea stângă. Face aceleaşi gesturi: când sună clopotele şi parohul se ridică din scaunul său de lângă altar, unde îşi face rozarul de dimineaţă, ea aprinde lumânările şi porneşte iluminatul în altar şi presbiteriu. Sună clopotele, ea intonează „sufletul lui Cristos sfinţeşte-mă”, după împărtăşanie, când e gata Sfânta Liturghie, face curăţenie pe altar. Dacă ieşim afară când ea are Cartea de rugăciuni în mână, o pune jos pentru a ne face cu mâna, cu un surâs şi cu o mişcare a buzelor prin care spune: „Doamne, ajută!”
Ce are special această „profetesă”? Încercaţi să vă apropiaţi fără să vă audă când e îngenuncheată la locul său şi veţi auzi un suspin, un murmur continuu ce urcă din intimitatea inimii: „Doamne, iartă-mă; iartă-mă, Doamne!”
Şi tu? Crezi că nu ai nimic pentru care să ceri iertare? Frate creştin, în această perioadă a Postului Mare, ba nu, întotdeauna, murmură şi tu: „Doamne, iartă-mă; iartă-mă, Doamne!”. Să îl murmurăm împreună.

Un loc gol
Iată o zicală populară pe care o auzeam des când eram copil: „Cel care moare părăseşte lumea, iar cel care rămâne se veseleşte”. E urât! Chiar dacă e adevărat că viaţa continuă şi că nu trebuie să ne lăsăm blocaţi de pierderea unei persoane dragi, această zicală nu mi-a plăcut niciodată.
Au trecut doi ani şi acel loc gol continuă să fie pentru mine o rană deschisă. În biserică, lângă iconostas, sunt două bănci: În cea din dreapta stau cantorii, în cea din stânga stă sacristanul şi, până acum doi ani, această figură minunată. Venea din coridorul central; într-o mână ţinea pălăria şi în cealaltă bastonul. Persoana lui era un perfect „unghi drept”, numai capul, uşor ridicat, te făcea să ghiceşti că are privirea ridicată spre altar, sau mai degrabă spre Isus. Ocupa un loc pe acea bancă şi, pentru aproape două ore, îl vedeam mişcându-si buzele pentru a participa la rugăciunile spuse în comun ale minunatei Liturghii bizantine. După aceea am aflat că era surd, aproape orb şi îndoit de greutatea imensă a muncilor câmpului pe care le-a făcut pentru a-şi întreţine familia. În biserică îi sunt prezenţi întotdeauna fiii, nepoţii şi strănepoţii. Nu ştiu dacă am vorbit cu el de vreo două ori. Aveam pentru el un respect sacru, era ca şi acele imagini reprezentate în iconostas. Am ţinut la el. Când locul lui a rămas gol, am exclamat convinsă: „A murit un sfânt!”. Nimic nu îl oprea: nici friguroasele ierni din România, nici verile caniculare, nici vârsta înaintată, nici fizicul şubred. Sufletul însetat căuta Comuniunea cu Dumnezeul lui şi se sătura numai în Celebrarea Euharistică. Ochii lui înceţoşaţi vedeau mai bine decât ochii noştri, orbiţi de multe lumini efemere.
„Acum slobozeşte pe robul tău, stăpâne, după cuvântul tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea ta”.

Mulţumim, Doamne, pentru aceşti profeţi ai timpurilor noastre!

Congregaţia „Surorile Minime Ale Reginei Purgatoriului”
Sora Maddalena

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Hirotonire de diacon » Titlu: 24157.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Hirotonire de diacon
Titlu: 24157.jpg