AcasăŞtiri201816 Aprilie: Canonicul Dumitru Neda

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Canonicul Dumitru Neda

Canonicul Dumitru Neda

22 februarie 1893 - 5 iulie 1954
„Omul nu e făcut să se târască în noroi, ci ca să-şi deschidă aripile”.
Victor Hugo
Preotului, profesorului, publicistului şi Canonicului mitropolitan al Bisericii Române Unite cu Roma, Dumitru Neda, îi închinăm astăzi câteva rânduri. Şi nu numai pentru că de curând s-au împlinit 125 de ani de la naştere, poate mai mult pentru „plecarea” sa din viaţă înainte de vreme – „plecare” ce ne-a lăsat în suflet multă tristeţe.
Părintele Dumitru Neda face parte din acei oameni mari ai Blajului care s-au distins prin cultul adevărului ce dă „curaj, demnitate şi tărie sufletească”. Cum altfel ar fi trecut prin temniţele comunismului fără să cedeze presiunilor de a-şi părăsi credinţa catolică şi a trece la ortodoxie? Anchetatorii sunt surprinşi de caracterul său ales şi-l caracterizează în cuvintele neaşteptate: „inteligent…, bun orator, mare luptător pentru catolicism, menţinându-şi sentimentele naţionaliste, le propagă în cercuri restrânse şi în special printre preoţi şi profesori. Este element de valoare a Mitropoliei Greco-Catolice cu priză în masă” (Dumitru Neda, „Strădanii binecuvântate” - Antologie de studii şi articole -, Ediţie îngrijită de Zaharie Pintea, Ioan Sălcudean şi Simona Pintea, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2011, p.26).
Personalitatea sa plină de distincţie, bunătate, blândeţe şi generozitate stăruie în amintirea celor care l-au avut profesor şi lor le datorăm publicarea biografiei şi a unor lucrări rămase în periodicele Blajului, în volumul menţionat mai sus.
Părintele Dumitru Neda s-a născut în comuna Nevrincea, judeţul Severin, azi Timiş, într-o familie de ţărani.
Nu avem date despre anii copilăriei, rămâne doar să ne gândim la o umbră de durere care l-a însoţit, fiind orfan de mamă, pe care a pierdut-o când era foarte mic, abia de doi ani şi jumătate.
Şcoala primară a urmat-o în satul natal, şcoală care avea să-i deschidă şi lui acelaşi drum străbătut de părinţi şi străbuni, când, o întâmplare neaşteptată, „o lucrare Providenţială”, i-a schimbat ceea ce părea un destin sigur: vizita în comuna natală a Episcopului Vasile Hossu. Părintele evocă şi notează acest neprevăzut: „la liceu am ajuns aşa că venind în satul meu natal (mai 1905) episcopul Vasile Hossu la examenul de sfârşit de an şcolar, i-am făcut impresie excelentă cu răspunsurile mele şi a promis că mă va trimite la o şcoală mai înaltă la Blaj” (Op.cit.,p.22).
Respectată promisiunea, Dumitru Neda va deveni elev al Liceului „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, unde se remarcă a fi unul dintre cei mai buni, cu calificativul „eminente” aproape la toate disciplinele.
Acolo, la Blaj, în citadela spiritualităţii catolice, a trecutului şi a marilor învăţaţi, i se formează personalitatea, Blajul şi şcolile lui l-au marcat pentru toată viaţa.
A urmat Teologia la Universitatea din Budapesta (1913-1916), de unde a fost eliminat, presupunându-se că ar fi simpatizat cu armata română. Obligat de împrejurări să se înapoieze acasă, la 28 august 1917 a fost hirotonit preot la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara - a intenţionat să se călugărească, dar a renunţat, şi-a reluat studiile, de data aceasta la Innsbruck (1917-1919), unde a obţinut doctoratul în Teologie.
Imediat va fi primit în Dieceza de Lugoj şi numit preot în comuna Ohaba-Forgaciu, dar şi la Izgariu, o parohie, „unde nimeni n-a vrut să se ducă”. Timp de un an a fost notar consistorial al Episcopiei din Lugoj.
Din nou „o lucrare Providenţială” îi dă un alt curs vieţii. În 1929 este numit profesor la Catedra de Filozofie, nou înfiinţată, la „Academia Teologică” din Blaj.
În noua sa responsabilitate, un loc îi era destinat în pleiada marilor intelectuali ai Blajului, consecvenţi continuatori ai Şcolii Ardelene. Astfel, în afară de catedră, se afirmă ca jurnalist, din 1930 a fost redactor şef al ziarului „Unirea”, iar din 1936 până în 1944, secretar de redacţie al revistei „Cultura creştină”, „Revista înţelepciunii Blajului”. Aceştia sunt anii afirmării şi recunoaşterii valorii, numele fiindu-i tot mai cunoscut şi lucrările sale: articole şi studii, tot mai căutate, tot mai citite. În acelaşi timp se remarcă printr-o activitate deosebită în „Asociaţiunea ASTRA”, unde prin conferinţe cu tematică din cultura creştină, care atrag atenţia datorită bogăţiei cunoştinţelor, înţelepciunii gândirii şi eleganţei limbajului, se evidenţiază ca orator.
În decretul de numire a preotului-profesor Dumitru Neda în funcţia de Canonic, Preasfinţia Sa Alexandru Nicolescu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Alba Iulia şi Făgăraş, recunoştea şi sublinia toate aceste valori: „luând Noi în părintească considerare calităţile eminente, ştiinţa, dexteritatea, moravurile exemplare şi alte însuşiri lăudabile şi virtuţi alese ale Preaonoratului în Hristos Frate Dumitru Neda […] am aflat în Domnul […] să-l alegem şi constituim de canonic teolog” (Op.cit.,p.26).
În 1938 a fost ales membru în Consistoriul Arhiepiscopiei, iar în 1939 a fost ales Canonic mitropolitan.
Această ascensiune ecleziastică nu a schimbat cu nimic conduita Părintelui: „Canonicul Neda a rămas însă la fel de simplu, modest şi dispus să muncească mai departe pentru binele Bisericii şi al Neamului său”. Şi nici în anii care au urmat, când se întrezărea pericolul pentru existenţa Bisericii noastre, sau când deja devenise real, doar era tot mai vădit spiritul de jertfă.
În 1948 a fost arestat şi condamnat la şase luni de închisoare. Bolnav, internat în spitalul din Blaj, este dus la Ministrul Cultelor, care i-a oferit Catedra de Filozofie-Teologie în schimbul trecerii la ortodoxie. Refuzul ferm: imposibilitatea de a-şi schimba convingerile, a făcut ca acest „fanatic susţinător al catolicismului”, care „după desfiinţarea bisericii greco-catolice, a continuat să ţină legătura cu ceilalţi preoţi nereveniţi, intenţionând o reorganizare clandestină a acestei biserici”, să fie arestat din Clinica Medicală III din Cluj, unde era foarte grav bolnav, şi întemniţat la Sighet. În „Biserica furată”, Părintele Alexandru Raţiu scrie că „Dumitru Neda tuşea de răsuna toată închisoarea de la Sighet şi că era într-o stare fizică deplorabilă, slăbit, distrofic” (Op.cit.,p.30).
În 1952 a fost eliberat din Penitenciarul Sighet, fiindu-i fixat domiciliul obligatoriu la Parohia Romano-Catolică din Craiova şi hotărâtă urmărirea de către Securitate.
La 5 iulie 1954 s-a stins din viaţă şi a fost înmormântat în Cimitirul din Craiova, de unde familia l-a reînhumat în Cimitirul din Păru, comuna Coşteiu din apropierea Lugojului.
Pe lângă acelaşi drum al Calvarului, străbătut de toţi preoţii martiri ai Bisericii noastre, există şi ceva cu totul particular, distinct fiecăruia dintre ei şi pus în lumină chiar în acel timp apăsător şi dincolo de el.
La Dumitru Neda, care ne impresionează în mod deosebit prin apropierea sufletească, iubirea pentru elevi şi studenţi, pentru formarea lor, este în mod aparte legătura de suflet cu „credinţerii” săi (credinţer, cuvânt specific Blajului, elevul cu dificultăţi materiale, întreţinut la studii de către un Canonic, la care era dat în grijă, cu obligaţia de a face mici servicii în gospodărie).
„Credinţerii” Părintele Neda îi întregesc portretul moral, subliniindu-i bunătatea, şi ne emoţionează prin recunoştinţa ce i-au purtat-o. Ioan Sălcudean, unul din „credinţeri”, în primele pagini ale cărţii „Strădanii binecuvântate”, pagini intitulate „Dumitru Neda (1893-1954 - Firul unei vieţi jertfite pe altarul Bisericii şi a Neamului”, mărturiseşte în numele colegilor şi al său: „Datorită bunăvoinţei canonicului Neda, am putut continua studiile şi îi datorez dânsului, ca şi părinţilor, tot ceea ce am înfăptuit în viaţă…” (Op.cit.,p.33).
Acelaşi „credinţer” mărturiseşte despre grija ce le-o purta Canonicul Neda şi după absolvirea liceului. Student în Capitală, printr-un cuvânt al Părintele Neda, a fost găzduit de Preasfinţia Sa Vasile Aftenie, ceea ce-l face, după zeci de ani, să afirme: „Dumnezeu m-a ajutat, iar eu ştiu bine că printr-un om. Aşa un om n-am mai întâlnit în tot restul vieţii mele” (Op.cit.,p.36).
La prima arestare a Părintelui, în 1948, „credinţerii îi duceau mâncare cu «sufertaşul» de la Seminarul Teologic la Securitate, care era în clădirea din apropierea Palatului Culturii” (Op.cit.,p.34).Nu avem cum să ştim dacă mâncarea a ajuns sau nu la Părintele arestat, dar gestul „credinţerilor” continuă să vorbească …
Tot acelaşi „credinţer” subliniază cultura bogată a Părintelui Neda, contactul direct cu literatura universală - stăpânea limbile latină, germană, maghiară şi franceză - şi puterea vizionară. Odată cu instalarea guvernului Petru Groza, i-a spus: „Măi băiete, de azi înainte începe o perioadă foarte grea pentru ţară şi români. Oamenii se vor învrăjbi între ei, unii se vor năpusti asupra agoniselii altora, se vor spiona şi reclama unii pe alţii, va fi o viaţă foarte grea pentru toată lumea. Să ştii că n-am mai trăit o zi atât de tristă ca acum …” (Op. cit., p.36).
Amintirea Sfintei Liturghii celebrate de Canonicul Dumitru Neda în „Catedrala” Blajului stăruie încă în amintirea foştilor elevi ai Liceului „Sfântul Vasile cel Mare”: o rugăciune profundă, cu o credinţă ce le mişca sufletul şi îl îngenunchea în faţa lui Dumnezeu. Predicile Părintelui Canonic zideau altare în conştiinţe, cuvântul îi era cald, domol, părintesc. Studiile şi articolele Părintelui Dumitru Neda, publicate în volumul antologic „Strădanii binecuvântate”, „Cuvântul înainte” al profesorului universitar dr. Ion Buzaşi cât şi „Eripitur persona, manet res” (Omul dispare, opera rămâne) al Părintelui dr. Zaharie Pintea, ne ajută să trecem dincolo de imaginea cunoscută a Canonicului Neda, „cu o fizionomie distinsă de om studios, purtând ochelari de sub care privesc ochi inteligenţi, pătrunzători”, şi să-i cunoaştem mai bine gândirea, să-i cunoaştem crezul.
Cele patru capitole ale cărţii, cu titluri semnificative: I. „Patriotism luminat”; II. „Biserica înfruntând noul păgânism”; III. „Biserică şi societate: valori umane într-o viziune creştină” şi IV. „Refacerea unităţii religioase între Răsărit şi Apus” sunt secvenţe din lucrările sale. În primul capitol, Părintele Neda readuce în atenţia cititorilor „patriotismul luminat” al oamenilor Blajului prin două exemple: Sfântul Pavel din istoria Bisericii creştine şi Episcopul Inochentie Micu-Klein din istoria Bisericii Române Unite cu Roma.
Noul păgânism este bolşevismul, ideologie pe care Biserica nu o poate accepta, iar valorile considerate „un dar divin”, opuse comunismului, sunt în viziunea Canonicului, munca cinstită şi cultul vieţii. Ultimul titlu vorbeşte de la sine; toate lucrările depăşesc contextul istoric în care au fost gândite şi scrise şi se disting prin actualitatea lor.
Remarcăm câteva idei din scrierile Canonicului Neda. Părintele scoate în evidenţă importanţa faptului că aparţinem aceluiaşi „grup de fiinţe, în care misterul religios se înţelege la fel de către toţi”, ceea ce este o forţă în efortul de a ne ridica pe trepte mai înalte.
În articolul „Marele Inochentie Micu”, după ce punctează câteva momente care au desăvârşit formarea acestei excepţionale personalităţi, fondatorul Blajului, se opreşte asupra câtorva situaţii importante din viaţă, ca să pună în lumină gândirea Episcopului care „ … îşi făcuse lege din imperativul demnităţii creştine şi române”.
Din capitulul al II-lea, două articole ne atrag atenţia: „Biserica înfruntând Noul Păgânism - Notiţe informative asupra frământărilor religioase din Germania naţional socialistă” şi „Bolşevism şi Creştinism”. În primul articol este făcut cunoscut pericolul nazismului, a cărui intenţie „este să înlocuiască creştinismul printr-o religie naturală, naţională”. În Germania, restrângerea libertăţii religioase se făcea tot mai simţită în acei ani, atingând în primul rând Biserica Catolică.
Nu era însă singurul rău. Încă din 1935, pentru Cardinalul Pacelli „primejdia mare a zilei era bolşevismul”. Cardinalul prevedea pentru anii următori reapariţia catacombelor în Europa: „Biserica catacombelor, Biserica Mucenicilor, Biserica Mărturisitorilor ...”, această Biserică va înceta să mai fie o istorie trecută, spunea viitorul Papă. Ceea ce Cardinalul Pacelli, Pius al XII-lea, prevedea, pentru Dumitru Neda era o certitudine, de aceea nu încetează să facă cunoscută pericolul bolşevismului ce ameninţa mai ales Europa de Răsărit, unde: „se arăta de o sălbăticie şi de o inumanitate de necrezut” (Op.cit.,p.163).
Creştinismul va birui, spune Dumitru Neda „dacă va învăţa din păţania ortodoxiei ruse …”. Creştinismul retoric nu poate rezista comunismului, Preasfinţia Sa Iuliu Hossu vedea singura cale de rezistenţă în unitatea românilor creştini, nu aşteptând uraganul divizaţi şi învrăjbiţi … Primejdia apropiată îi schimbă gândul Canonicului în rugăciune: „Rămâi cu noi, Doamne, că de cu seară este, şi s-a plecat ziua …”.
Numeroase pagini din opera Canonicului Neda sunt dedicate refacerii unităţii religioase dintre Roma şi Bizanţ. Ştie singur Dumnezeu când vor cădea zidurile ridicate de slăbiciuni omeneşti, dar apostolatul unităţii şi rugăciunea ne sunt o datorie. Pentru Biserica Greco-Catolică, unirea credinţei cu Roma Sfântului Petru şi a urmaşilor acestuia era cea gândită şi aşteptată.
Ceea ce a făcut Biserica Română Unită cu Roma pentru spiritualitatea şi cultura românilor, oamenii mari pe care i-a dat, treptele tot mai înalte pe care a cerut şi cere să le urcăm pe drumul perfecţiunii creştine şi a Binelui, este „o carte deschisă”, spunea Canonicul Neda, „carte” ce se cere citită. O spunea fără a intuit, din prea mare modestie, că în această carte este el însuşi o prezenţă plină de lumină.
Sub lumina acestui PREOT-MARTIR am scris articolul, cerându-i iertare pentru neputinţa de a-i cuprinde toată înălţimea de PREOT şi de OM. De mult timp, din copilărie, într-un anumit fel mi-a fost aproape … Eram elevă la şcoala primară când tatăl meu, nerăbdător să citească presa venită de la Blaj, mă trimitea la poştă să i-o aduc. În drum spre casă, răsfoiam „Unirea”, „Unirea poporului” şi „Cultura creştină”, citeam fără să înţeleg nimic. Şi totuşi, a fost o zi în care am descoperit că puteam înţelege o parte din paginile semnate de Părintele Neda … De atunci am căutat mereu acele pagini. Citindu-le, mi se părea că bunul Părinte mă ia de mână ca să-mi arate frumuseţile credinţei şi ale Bisericii noastre. Acum, târziu, îi mulţumesc prin rugăciune. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l răsplătească.
Profesor Otilia Bălaş

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: „Împreună pentru Marea Unire” » Titlu: 26503.jpg

Anul: 2018
Eveniment: „Împreună pentru Marea Unire”
Titlu: 26503.jpg