AcasăŞtiri201812 Martie: Parastas la Beiuş - În memoria victimelor totalitarismului comunist

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Parastas la Beiuş - În memoria victimelor totalitarismului comunist

Parastas la Beiuş - În memoria victimelor totalitarismului comunist

Vineri, 9 martie, de Sfinţii 40 de Mucenici, beiuşenii şi-au adus prinosul de recunoştinţă faţă de jertfa celor care au căzut victime ale sistemului concentraţionar din România comunistă. În deschiderea comemorării, Corala bărbătească „Beiusensis” a intonat Imnul Naţional, după care părintele Zorel Zima, protopopul greco-catolic de Beiuş, şi preotul Iosif Slobodnic au oficiat slujba de pomenire.
La ceremonia religioasă au participat câţiva localnici, printre care foste victime ale gulagului roşu şi urmaşi ai acestora, în frunte cu profesorul Ulpiu-Traian Bodea, preşedintele filialei locale a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, lor alăturându-li-se primarul municipiului Beiuş, Petru Mlendea-Căluş. După oficierea serviciului divin, părintele protopop Zorel Zima a evocat nevoia societăţii de exemple ale verticalităţii morale precum cei care au luptat împotriva totalitarismului bolşevic, distinsul vorbitor pomenind numele câtorva dintre aceştia – episcopul Ioan Ploscaru şi părintele profesor Tertulian Langa, din ale căror memorii a citit câteva pasaje elocvente pentru dramatismul anilor de teroare comunistă.
Profesorul Ulpiu-Traian Bodea, preşedintele Filialei Beiuş a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a vorbit despre amplasarea deloc întâmplătoare a Monumentului victimelor gulagului roşu în faţa Colegiului Naţional „Samuil Vulcan”, subliniind, totodată, că este ridicat şi în memoria celor care, deşi eliberaţi din închisorile comuniste, au trecut în eternitate de timpuriu, răpuşi de bolile şi agresiunile la care torţionarii lor i-au supus.
Profesorul Ioan Dărăbăneanu a rememorat, apoi, aspecte din viaţa unor deţinuţi politici beiuşeni cărora a avut privilegiul să le fie apropiat – Ulpiu-Traian Bodea, Traian Luscan, Niculiţă Pop şi Caius Muţiu, iar primarul Petru Mlendea-Căluş a promis că se va ocupa de renovarea monumentului închinat victimelor gulagului roşu. La finalul manifestării comemorative, cei prezenţi au depus coroane şi jerbe de flori la Monumentul foştilor deţinuţi politici.
Dan ISPAS

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: Prima Sfântă Împărtăşanie la Sântandrei » Titlu: 26244.jpg

Anul: 2018
Eveniment: Prima Sfântă Împărtăşanie la Sântandrei
Titlu: 26244.jpg