AcasăŞtiri20184 Ianuarie: Limba Arameică, pe care a vorbit-o Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Limba Arameică, pe care a vorbit-o Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos

Limba Arameică, pe care a vorbit-o Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos

Arabii creştini: este categoria de creştini aparţinători unei confesiuni creştine, care sunt fie de etnie arabă ori se integrează în spaţiul cultural şi de limbă arabă al locului. Majoritatea creştinilor arabi trăiesc în Orientul Apropiat, unde la început constituiau majorităţi compacte de rum ortodocşi, monofiţiţi sau asirieni. După secolul al VII-lea, adică odată cu expansiunea islamului şi convertirile forţate ori de bună voie la noua religie, procentul creştinilor arabi a început să scadă, devenind în cursul secolelor o minoritate. Actualmente, numărul creştinilor arabi, de toate confesiunile şi jurisdicţiile, este estimat la 40 până la 48 de milioane de suflete, majoritatea dintre ei trăind în emigraţie: 16 milioane în Brazilia, 9,7 milioane în S.U.A., Europa, America, Australia etc. Egiptul formează încă o masă compactă de creştini copţi, cu 15 milioane, Libanon 1,5 milioane, Siria 1,5 milioane, Iordania 290.000, Kanada 200.000, Australia 140.000, Israel 150.000, Irak 100.000 etc.
Încă din primul secol creştin au existat o serie de triburi arabe, care s-au botezat, cum a fost cazul GHASANIŢILOR, care trăiau în nordul actualei Arabii Saudite, realizând o serie de contribuţii pentru cultura şi civilizaţia arabă, cum ar fi traducerile din greceşte a diferitelor opere literare şi ştiinţifice. Aşa se face că între „creştinii arabi” au existat o serie de medici, scriitori, arhitecţi, artişti, politicieni şi oameni de ştiinţă.
Trebuie să fim însă foarte atenţi, atunci când definim etnia „creştinilor arabi”, pentru că o mare parte din ei sunt numai vorbitori de limbă arabă. Copţii din Egipt, de pildă, au limba proprie - copta - şi se definesc a fi numai vorbitori de limbă arabă, dar de etnie coptă, urmaşii vechilor Ptolemei. La fel este cazul şi cu creştinii de limbă arameică sau vechii sirieni, astăzi bilingvi (aramaică şi arabă). Şi maroniţii din Libanon se consideră a fi continuatorii vechilor fenicieni, iar chaldeenii din Irak se consideră a fi continuatorii arameilor, spre a se deosebi de arabii musulmani, din Arabia Saudită, deşi toţi sunt vorbitori de limbă arabă.
Limba arameică
Ca urmaşi ai poporului arameic din antichitate, creştinii aramei folosesc pentru limba liturgică şi vorbirea obişnuită, limba clasică siriană sau „vechea siriană”, de unde şi numele lor de „creştini sirieni”. Mai exact, limba liturgică arameică provine din zona geografică a oraşului Edesa şi din vestul Mesopotamiei. Arameica literară sau „a cărţii” este arameica Kthobonoyo”, limbă în care este scrisă şi Biblia Peşitta şi în care se celebrează şi Sfânta Liturghie. Creştinii arameii sunt astăzi divizaţi în „arabi”, sirieni, asirieni şi chaldei. Din punct de vedere confesional, ei sunt rum ortodocşi, melkiţi catolici, asirieni (nestorieni), uniţi (chaldei), sirieni monofiziţi, sirieni monofiziţi uniţi cu Roma, maroniţi. Numele de „sirieni”, dat arameilor este de origine grecească şi datează din epoca helenismului.
În timpul vieţii pământeşti a Mântuitorului, limba arameică era vorbită, din Palestina, până în Imperiul Persan, deci Mântuitorul a vorbit limba arameică, deoarece limba ebraică veche era folosită doar ca „limbă liturgică” în Templul din Ierusalim şi în sinagogă. Populaţia Palestinei vorbea arameica, dovadă sunt şi cuvintele Mântuitorului: „Talitha cumi”, Marcu 5,41; „Ephphatha”, Marcu 7, 34; „Eloi, Eloi, lama sabachthani ?”, Marcu 15, 34. Termenii neotestamentari „Abba”, Pascha”, „Hosanna” sunt tot de origine arameică. Lecturile din sinagogă făcându-se în limba ebraică veche, pe care credincioşii cei mai mulţi evrei n-o mai înţelegeau, în Syiria, aceste lecturi au fost traduse în arameică, textele respective fiind numite „Targumuri”. Limba arameică este folosită în cult nu numai de către creştinii aramei, ci şi de alte grupări religioase şi secte iudeo-creştine, cum ar fi mandeii sau „creştinii ioaniţi”, numiţi şi „Nazorei”, cunoscuţi şi sub numele de „Sabeer” (sba – botez, în arameică), nume creat după răspândirea islamului, adică după secolul al VII-lea. Credinţa mandeilor este un sincretism iudeo-creştino-gnostic, după care Mesia – Unsul – a fost Ioan Botezătorul, nu Iisus Hristos. Limba lor liturgică este un dialect arameic răsăritean.
Limba arameică a devenit şi una din limbile oficiale, din Imperiul Persan multietnic – „arameica imperială”. Limba ebraică a preluat alfabetul arameic în a doua jumătate a secolului întâi, î.d.Hr. – „scrierea consonantică pătrată cu 22 de litere”. Pentru că noţiunea de „aramaic”, cu toate derivaţiile ei, era considerată „păgână”, de către literatura rabinică, evreii menţionau această limbă sub numele de „limba siriană”. De aici confuzia care s-a creat între cele două noţiuni, confuzie accentuată ulterior şi de creştinismul helenistic, nu numai de literatura iudaică.
În limba arameică au fost scrise şi părţi din Sfânta Scriptură, cum ar fi cărţile lui Ezdra: 4, 8 – 6,18; 7, 12 – 26; Daniel 2, 4 – 7, 28; Ieremia 10, 11, Geneză 31,47. Chiar şi Gamara (o parte din Talmud) a fost scrisă tot în arameică, nu în limba ebraică veche.
În aceste condiţii limba mamă a Creştinismului este limba aramaică, pe care a vorbit-o însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, nu ebraica, devenită limbă moartă încă din timpul exilului babilonic, adică aproximativ 500 de ani î.d.Hr., nici greaca şi nici latina. Numai condiţiile politice şi culturale ale timpului au impus prin helenism limba greacă, ca limbă de exprimare a Creştinismului, alături de care a evoluat de prin secolul IV, limba latină. În Imperiul persan însă şi în afara graniţelor romane s-a menţinut tot timpul limba arameică, ca şi limbă liturgică şi de exprimare a teologiei.
Monumentul creştin al limbii arameice îl constituie Biblia Peşitta, din a doua jumătate a sec. al III-lea, cu versiunea mai veche a Evangheliilor, numită „Vetus Syra”, precum şi Sfânta Liturghie, adică ritul a şapte Biserici: rum ortodoxă, melkito-catolică, siro-monofizită, siro-uniată, maronită, asiriană şi chaldeană.
Lovitura de moarte a primit-o limba arameică de la arabii musulmani, după secolul al VIII-lea, aceştia înlocuindu-o cu limba arabă în decurs de câteva secole.
Schema evoluţiei şi răspândirii limbi arameice, cu dialectele, subdialectele, graiurile şi specificul acesteia
a. Arameica veche
i. Arameica timpurie, până în anul c. 700 î.d.Hr.; Sfire-Stelen
ii. Arameica târzie, c. sec. VII – VI, î.d.Hr.; Hermopolis-Papyri)
b. Arameica imperială
i. Arameica imperială Achemidă, c. sec. V – III î.d.Hr.; Papyri Elephantini
ii. Arameica imperială post Achemidă, de prin a. c. 200 î.d.Hr.
1. Arameica Biblică, în cea mai mare parte
2. Arameica Nabateilor
3. Arameica din Palmyra
4. Dialectele Targumelor galileene şi babilonice
c. Arameica mai veche
i. Arameica veche orientală
1. Siriana veche
2. Mesopotama orientală, cu inscripţiile de la Hatra
ii. Aramaica veche apuseană
1. Dialectele din timpul lui Iisus Hristos: galilean, samaritean, iudaic etc.
d. Arameica medie
i. Arameica orientală
1. Mandee
2. Siriana clasică
3. Iudeo-babilonică
ii. Arameica de apus
1. Iudeo-palestiniană
2. Samariteană
3. Creştino-palestinenză
e. Neoaramaica
i. Neoarameica siriană
1. Neomandee
2. Neosiriana de răsărit: Swadaya
3. Neosiriana de apus: Turoyo;
4. Arameica centrală
ii. Neoarameica apuseană: Malula
*
Pr. Ioan Mălinaş

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2018 » Eveniment: Un an bogat în experienţe de viaţă pentru tineri » Titlu: 24676.jpg

Anul: 2018
Eveniment: Un an bogat în experienţe de viaţă pentru tineri
Titlu: 24676.jpg