AcasăŞtiri201117 Ianuarie: A trecut la Domnul părintele Victor Mihai Pop din Şimleu-Silvaniei

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

A trecut la Domnul părintele Victor Mihai Pop din Şimleu-Silvaniei

A trecut la Domnul părintele Victor Mihai Pop din Şimleu-Silvaniei

În data de 17 ianuarie 2011 a trecut la Domnul părintele Victor Mihai Pop din Şimleu-Silvaniei.
Părintele Victor a văzut lumina zilei la data de 7 octombrie 1922 în localitatea Drighiu, comuna Halmăşd, judeţul Sălaj. A fost fiul învăţătorului Ambroziu Pop din Drighiu şi al Herminei Cornelia, născuta Sas, din Corund, judeţul Satu-Mare, fiind penultimul născut dintre cei 9 copii.
Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în localitatea natală Drighiu, încununată cu multe amintiri frumoase. Şcoala primară o va începe în aceeaşi localitate, continuată cu gimnaziul la Şimleu-Silvaniei în cadrul Liceului Simion Bărnuţiu, actualmente Grup Şcolar Ioan Ossian. Aici l-a avut ca director chiar pe Ioan Ossian şi cu care se va întâlni în timpul detenţiei şi la Canal.
Datorită cedării Ardealului de Nord este nevoit să-şi întrerupă studiile câteva luni, urmând să se înscrie la Şcoala Normală din Oradea, avându-i ca profesori printre alţii, pe Dl. Domuţa, Sabău Vasile, Vartolomeu, episcop fiind P.S. Ioan Suciu.
După anii de liceu se înscrie la Academia Teologică, urmând astfel calea deschisă în familie de fratele său cu patru ani mai mare, Dumitru Aurel. Din păcate nu va reuşi să încheie acest ciclu datorită scoaterii în ilegalitate a Bisericii Greco-Catolice pe 1 decembrie 1948, el fiind în acel moment în anul trei de studii. La Academie i-a avut ca îndrumători spirituali şi profesori pe viitorul episcop Dr. Iuliu Hirţea, Pr. Dr. Ioan Georgescu, Francisc Hubic, rectori fiind Pr. Dr. Coriolan Tămâian şi Pr. Dr. Gavrilă Stan.
Situaţia dramatică şi oarecum confuză a Bisericii noastre îl va face să se îndrepte momentan pentru o profesie mai puţin eclezială. În aceste condiţii, anul 1951 îl găseşte ca director al şcolii din Boianu Mare, raionul Marghita, îndeplinind profesia de învăţător, aşa cum rezultă din Cartea de Muncă.
În contextul persecuţiei Bisericii Greco-Catolice este prins şi reţinut la Miliţia din Marghita, iar la data de 23 martie 1951 va fi condamnat la doi ani de închisoare cu reducerea ulterioară a pedepsei la 10 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de „omisiune a denunţării”, prin sentinţa nr. 751/1951 a Tribunalului Militar Cluj. De asemenea, este obligat să plătească statului cheltuieli de judecată în valoare de 2000 lei. Urmează astfel suferinţa unor regimuri severe din închisori precum Oradea, imediat după Marghita, Jilava sau Canal. Toate acestea pentru faptul că, teologi sau preoţi fiind, se celebrau Sfintele Liturghii clandestin la ei acasă.
Pr. Ilie Borz, paroh de Drighiu şi martir al Bisericii, mort în închisoarea din Aiud, este cel ce deseori slujea Sfânta Liturghie în casa părintelui Victor Mihai Pop. Motivul detenţiei pentru părintele Victor va fi nedenunţarea celorlalţi credincioşi ce se aflau în casă atunci când părintele Ilie venea să celebreze Sfânta Liturghie. De asemenea, părintele Victor Mihai va fi, se pare, ultimul dintre cunoscuţii care-l va vedea pe părintele Ilie Borz în viaţă, la Jilava, chiar propunându-i ca să ia împreună drumul închisorii de la Canal. Aici părintele Victor spera într-un tratament mai bun, şi poate chiar la vizitele unui unchi de-al său, stabilit în Constanţa. Părintele Borz va refuza deoarece şi el spera ca apropierea de casă, la o închisoare din Ardeal să-i confere posibilitatea de a fi vizitat de rude sau credincioşi, aşa cum mărturisea părintele Victor.
La ieşirea din închisoare, Securitatea îi va fi mereu pe urme, până în 1989 fiind urmărit şi percheziţionat de câteva ori. Ca urmare a faptului că a făcut închisoare politică, nu va mai ocupa funcţii înalte, excepţie făcând câţiva ani după 1964, când va ocupa funcţia de director la şcoala din Almaşu Mic, comuna Balc, judeţul Bihor. După eliberarea din închisoare urmează un lung periplu ca dascăl-învăţător în comune şi sate precum cele mai sus amintite, dar şi în localităţi precum: Crasna, Plopiş, Chiejd, toate din judeţul Sălaj, având funcţii şi calităţi de profesor, profesor suplinitor, pedagog, învăţător, educator, etc.
După anii 1968-1969, va urma timp de trei ani cursurile Institutului Pedagogic din Suceava, iar în anul 1978 termină cursurile Facultăţii de Istorie-Filozofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, cu lucrarea de Licenţă: „Schiţă Monografică a comunei Halmăşd din cele mai vechi timpuri până azi”. Probabil din această cauză părintele Victor Pop a fost cunoscut îndeobşte ca „profesorul de istorie”, predând însă de-a lungul timpului şi alte materii precum: geografie, limba română, muzică, educaţie fizică, etc., materii ce timpul, locul mai sărac sau condiţiile neprielnice le impuneau.
În 1978 părintele Victor se va căsători cu Terezia Pop din Bădăcin, jud. Sălaj, în urma căreia va rezulta un fiu Antoniu, astăzi licenţiat şi el în Teologie.
Finalul activităţii ca dascăl îl va surprinde ocupând funcţia de profesor educator grad II la Şcoala Specială din Şimleu-Silvaniei, oraş unde se stabileşte începând cu 1969, şi unde îşi va construi o casa din economii proprii. Gradul I credem că nu a reuşit să-l obţină tocmai ca urmare a trecutului anti-regim pe care îl avea. La Şcoala Specială va aduna în jur de 15 ani, până în 1987 când va ieşi la pensie. Aici lumea îl aminteşte pe părintele Victor ca un om blând, răbdător şi totdeauna ca un mare factor pacificator, împăciuitor şi iertător în raporturile cu colegii, elevii sau cei din jur.
În timpul activităţii ca dascăl dar şi după, părintele Victor Mihai va întreţine legătura cu Biserica Greco-Catolică clandestină prin familia fratelui său, părintele Dumitru Aurel Pop, preot greco-catolic ce activa ca paroh ortodox la Horoatu-Crasnei, judeţul Sălaj, respectiv Cluj-Napoca, dar şi prin călugăriţele „Mariane”, ordin din care făcea parte sora sa mai mare Emilia Cornelia. De asemenea, părintele avea relaţii cu o seama de preoţi care activau ca preoţi ortodocşi, însă în conştiinţă se mărturiseau greco-catolici. Totodată, părintele Victor va frecventa deseori în anii de prigoană a Bisericii, Biserica Catolică de rit Latin.
Ieşit la pensie se va dedica unor activităţi de colaborare cu diverse Asociaţii precum: Asociaţia Generală a Românilor Uniţi (AGRU), activităţi patriotico-naţionale, precum conducerea Societăţii „Amicii Regelui Mihai”, filiala Şimleu-Silvaniei, dar şi ca membru şi simpatizant al PNŢCD începând cu reînfiinţarea de după 1989.
Ca o încununare a vieţii sale în care l-a slujit pe Dumnezeu şi pe aproapele, Cel de Sus îl va binecuvânta cu primirea hirotonirii în clandestinitate, cu două luni înainte de căderea regimului comunist, la 7 octombrie 1989 - chiar de ziua sa - de către episcopul de atunci Alexandru Todea, la reşedinţa acestuia din Reghin.
Vor urma din nou o serie de activităţi şi acţiuni pe care părintele le onorează cu succes, dintre care ca mai importantă rămâne ocuparea funcţiei de paroh în comuna Halmăşd, judeţul Sălaj, între anii 1998-2002, fiind unul din iniţiatorii reînfiinţării parohiei după 1989, şi primul paroh de după Revoluţie. Şi-a terminat studiile de Teologie întrerupte în 1948 prin Absolutorul obţinut în anul 1996. A predat religie câţiva ani la cele două Grupuri Şcolare din Şimleu-Silvaniei: Iuliu Maniu şi Ioan Ossian. Totodată a avut relaţii de amiciţie şi preţuire cu personalităţi precum: părintele Matei Boilă de la Cluj-Napoca, părintele Anton Moisin - Braşov, surorile Coposu - Bucureşti, sau chiar şi cu Majestăţile lor Regele Mihai şi Regina Ana de România.
Între realizările preacucerniciei sale, mai putem menţiona scrierea unei cărţi cu titlul „Toţi rugătorii Tăi nu vor muri”, carte dedicată Preacuratei Fecioare Maria, încă în stadiul de manuscris şi nepublicată; ridicarea Statuii Preacuratei Fecioare Mame din curtea Spitalului Orăşenesc Şimleu-Silvaniei, realizare ce i se poate atribui în exclusivitate, pentru că, chiar fiind deja la o vârstă înaintată, s-a zbătut foarte mult pentru realizarea ei. Alte activităţi înălţătoare de suflete sunt desele pelerinaje pe care părintele le efectua la locuri sfinte din ţară precum: Mănăstirea Cacica, jud. Suceava, sau Mănăstirea Radna, jud. Arad.
Realizările părintelui Victor Mihai nu se opresc aici, ele fiind nenumărate. O spun foarte multele însemnări şi caiete ale dânsului, cât şi desele conversaţii pe care le-a avut în timpul vieţii cu credincioşii, cu persoanele din jur, cu apropiaţii, însă dimensiunile articolului nu le permit nici măcar a fi exemplificate. Urmează ca viitorul să ni le reveleze fiecăruia dintre noi în măsura interesului şi a fidelităţii. Oricum, ele rămân gravate în fiecare dintre cei care l-am cunoscut personal şi i-am cunoscut viaţa. Părintele Pop a fost cunoscut ca un bun confesor şi lumea se spovedea deseori la dânsul. A avut şi are mulţi fii spirituali care l-au iubit şi îl vor iubi pentru tot ce a făcut pentru ei.
Nu putem să nu ne gândim în acest ceas la părintele Victor Mihai care reprezintă o altă filă de istorie a mărturiei credinţei, desprinsă din suferinţa Bisericii Române Unite, şi care astăzi şi-a luat zborul către Casa Tatălui. Ne rămân sutele de elevi pe care i-a învăţat de-a lungul timpului cu multă răbdare şi omenie, cu multă dăruire şi dragoste, zecile şi sutele de credincioşi, oameni simpli şi nenumăraţi care l-au cunoscut în spovadă şi nu numai, cetăţenii oraşului Şimleu-Silvaniei sau din satele dimprejur şi alte centre, care i-au apreciat răbdarea şi bunătatea ieşită din comun în nenumărate situaţii, şi care l-au preţuit. La aceştia se adaugă alte zeci şi sute de persoane din diverse asociaţii, locuri de muncă, din familie sau credincioşi ce formau un nucleu în jurul lui şi care beneficiau de sfaturile sale înţelepte şi înţelegătoare. Şi rămânem noi toţi cei care l-am cunoscut si iubit.
Astăzi a plecat dintre noi unul din ultimii studenţi teologi modelaţi direct de marile nume de episcopi şi preoţi ai Bisericii Române Unite din perioada interbelică: Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Ioan Suciu, Iuliu Hirţea - ca să-i numim pe cei mai mari -, una din perioadele cele mai frumoase ale Bisericii Române Unite, ce a dat un mare număr de martiri în închisorile comuniste pentru libertate religioasă, credinţă şi adevăr. Dumnezeu să ne ajute şi să ne conducă pe fiecare dintre noi spre locul în care în aceste zile l-a mutat pe părintele Victor. Să ne rugăm pentru sufletul dânsului pentru ca şi dânsul la rându-i să se roage pentru fiecare dintre noi ca Dumnezeu sa ne dea cu îmbelşugare harul său.
Biroul de presă

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Consacrarea noii Mese a Sfântului Altar » Titlu: 24124.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Consacrarea noii Mese a Sfântului Altar
Titlu: 24124.jpg