AcasăŞtiri201715 Mai: Fatima. Papa Francisc: noii sfinţi Francisc şi Iacinta ne învaţă să-l adorăm pe Dumnezeu

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Fatima. Papa Francisc: noii sfinţi Francisc şi Iacinta ne învaţă să-l adorăm pe Dumnezeu

Fatima. Papa Francisc: noii sfinţi Francisc şi Iacinta ne învaţă să-l adorăm pe Dumnezeu

”Nu puteam să nu vin aici pentru o cinsti pe Fecioara Mamă”: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată sâmbătă, 13 mai 2017, pe esplanada sanctuarului marian de la Fatima, în cadrul căreia i-a canonizat pe fraţii Francisc Marto (1908-1919) şi Iacinta Marto (1910-1920). Sunt cei doi copii care, în 13 mai 1917, au primit împreună cu Lucia dos Santos apariţiile şi mesajul Fecioarei Maria de la Fatima. La celebrarea euharistică au luat parte aproximativ un milion de pelerini. Noii sfinţi au fost beatificaţi de Sfântul Ioan Paul al II-lea pe 13 mai 2000, în timp ce pentru sora Lucia dos Santos (22 martie 1907 - 13 februarie 2005), călugăriţă carmelită, s-a început cauza de beatificare în anul 2008. Înainte de Sfânta Liturghie de la Fatima, papa Francisc a avut în cursul dimineţii o întâlnire protocolară cu premierul portughez, Antonio Luis Santos da Costa. Pelerinajul apostolic al Sfântului Părinte este prilejuit de centenarul apariţiilor Fecioarei Maria.
La predica Sfintei Liturghii de la Fatima, papa Francisc a evidenţiat exemplul celor doi copii sfinţi în a urma îndemnurile Fecioarei Maria. Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, predica Sfântului Părinte:
„Şi s-a arătat în cer un semn mare: o femeie îmbrăcată în soare”: atestă vizionarul din Patmos în Apocalipsă (Ap 12,1), observând că ea era pe punctul de a da luminii un fiu. Apoi, în Evanghelie, l-am auzit pe Isus spunând discipolului: „Iată mama ta” (In 19,26-27). Avem o mamă! O „Doamnă foarte frumoasă”, vorbeau între ei vizionarii de la Fatima pe drumul spre casă, în acel binecuvântat 13 mai de acum o sută de ani. Şi, seara, Iacinta nu reuşi să se abţină şi îi revelă secretul mamei: „Astăzi am văzut-o pe Fecioara”. Ei o văzuseră pe Maica cerului. Pe urma la care priveau ochii lor au mers ochii multora, dar…aceştia nu au văzut-o. Fecioara Maria nu a venit aici pentru ca noi să o vedem: pentru aceasta vom avea toată veşnicia, bineînţeles dacă vom merge în Cer.
Dar Ea, presimţind şi avertizându-ne asupra riscului iadului la care conduce o viaţă – deseori propusă şi impusă – fără Dumnezeu şi care îl profanează pe Dumnezeu în făpturile sale, a venit să ne amintească de Lumina lui Dumnezeu care locuieşte în noi şi ne acoperă pentru că, după cum am ascultat în prima lectură, ”fiul a fost răpit la Dumnezeu” (Ap 12,5). Şi, după cuvintele Luciei, cei trei privilegiaţi se aflau în Lumina lui Dumnezeu care iradia din Fecioara Maria. Ea îi învăluia în mantia de Lumină pe care Dumnezeu i-a dat-o. Potrivit credinţei şi simţirii multor pelerini, dacă nu chiar a tuturor, Fatima este mai presus de toate această mantie de Lumină care ne acoperă, aici ca în oricare alt loc al Pământului, atunci când ne adăpostim sub ocrotirea Fecioarei Mame ca să-i cerem, după ne învaţă rugăciunea «Bucură-te, regină», să ni-L arate pe Isus.
Dragi pelerini, avem o Mamă. Prinşi de Ea, asemenea unor fii, să trăim speranţa care se sprijină pe Isus pentru că, aşa cum am ascultat în a doua Lectură, «cei care primesc cu prisosinţă harul şi darul justificării vor domni în viaţă prin unul singur, Isus Cristos» (Rm 5,17) Când Isus s-a suit la cer, a dus alături de Tatăl ceresc umanitatea – umanitatea noastră – pe care şi-a însuşit-o în trupul Preacuratei Fecioare Maria, fără a o abandona vreodată. Asemenea unei ancore, să ne fixăm speranţa în acea umanitate aşezată în Cer, la dreapta Tatălui (cf 2,6). Această speranţă să fie pârghie de viaţă pentru noi toţi. O speranţă care să ne susţină întotdeauna, până la ultima suflare.
Întăriţi de această speranţă, ne-am adunat aici să mulţumim pentru numeroasele binecuvântări pe care Cerul le-a acordat acestui loc în cei o sută de ani care au trecut, având deasupra mantia de Lumină pe care Maica Domnului, începând din Portugalia, această ţară plină de speranţă, a răspândit-o peste toate colţurile lumii. Ca exemple, avem în faţa ochilor pe sfântul Francisc Marto şi pe sfânta Iacinta, pe care Preacurata Fecioară i-a introdus în imensa mare a Luminii lui Dumnezeu, pentru a-L adora. De acolo a venit forţa lor pentru a depăşi adversităţile şi suferinţele. Prezenţa divină a devenit constantă în viaţa lor, după cum reiese, cu claritate, din insistenta rugăciune pentru păcătoşi şi din dorinţa de a rămâne în permanenţă alături de "Isus ascuns în Tabernacol.
În volumul Memorii (III, n.6), Sora Lucia îi dă cuvântul Iacentei care tocmai avusese o viziune: "Nu vezi multe străzi, multe cărări şi câmpii pline de persoane care plâng de foame şi nu au nimic de mâncare? Şi pe Sfântul Părinte într-o biserică, în rugăciune, în faţa Inimii Neprihănite a Mariei? Şi multă lume în rugăciune cu el?". Vă mulţumesc, fraţi şi surori, pentru că m-aţi însoţit! Nu puteam să nu vin aici pentru a o preamări pe Fecioara Maria şi a încredinţa Ei pe fiii şi fiicele sale. Sub mantia sa nu ne pierdem; de la braţele sale va veni speranţa şi pacea de care avem nevoie, iar eu o implor pentru toţi fraţii mei în Botez şi în umanitate, îndeosebi pentru cei bolnavi şi infirmi, pentru deţinuţi şi şomeri, pentru cei săraci şi abandonaţi. Dragi fraţi, să ne rugăm lui Dumnezeu cu speranţa ca oamenii să ne asculte şi să ne adresăm oamenilor cu certitudinea că Dumnezeu ne mântuieşte.
De fapt, ne-a creat ca pe o speranţă pentru alţii, o speranţă reală şi realizabilă potrivit situaţii de viaţă a fiecăruia. În a "cere" şi a "pretinde" de la fiecare dintre noi împlinirea datoriilor potrivit propriei situaţii (Scrisoarea Sorei Lucia, 28 februarie 1943), cerul pune în mişcare aici o adevărată mobilizare generală împotriva indiferenţe care ne înfioară inima şi ne agravează miopia. Nu vrem să fim o speranţă abandonată! Viaţa poate supravieţui doar datorită generozităţii unei alte vieţi. "Dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult" (In 12,24): a spus şi a făcut Domnul, care ne precede întotdeauna. Când trecem printr-o cruce, El a fost cel care a trecut mai întâi. De aceea, nu suntem noi cei care urcăm pe cruce pentru a-l găsi pe Isus; a fost El cel care s-a coborât şi a coborât până la cruce pentru a ne găsi pe noi şi, în noi, să învingă tenebrele răului şi să ne ducă spre lumină.
Sub protecţia Maicii Domnului să fim, în lume, sentinele ale dimineţii care ştiu să contemple adevăratul chip al Mântuitorului, cel care străluceşte după Înviere, descoperind faţa tânără şi frumoasă a Bisericii, care străluceşte atunci când este misionară, primitoare, liberă, fidelă, săracă în mijloace dar bogată în iubire|.

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Comemorarea martirilor de la Ip » Titlu: 23380.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Comemorarea martirilor de la Ip
Titlu: 23380.jpg