AcasăŞtiri201711 Februarie: Comemorarea Apariţiilor Sfintei Fecioare de la Lourdes

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Comemorarea Apariţiilor Sfintei Fecioare de la Lourdes

Comemorarea Apariţiilor Sfintei Fecioare de la Lourdes

Întreaga Biserică Catolică comemorează la data de 11 februarie, minunile care s-au petrecut într-o mică localitate de la poalele munţilor Pirinei în anul 1858, localitate numită Lourdes.
Se întâmpla pe 11 februarie1858, când tânăra Bernadeta Soubirous în vârstă de 14 ani, provenită dintr-o familie de oameni săraci, împreună cu sora ei şi cu o vecină de o seamă cu ele au pornit să adune câteva crengi uscate, în apropiere de stânca Massabielle. Pentru aceasta trebuiau să treacă apa pârâului Gave, însă Bernadeta fiind suferindă de astm, a rămas în urmă gândindu-se că nu ar fi bine să pună picioarele în apă. Deodată aude un vuiet ca de vijelie ce clătină copacii; îşi ridică ochii şi uimită observă că din peştera din faţa ei "o doamnă", îmbrăcată în alb, încinsă cu o panglică azurie, cu înfăţişare strălucitoare o priveşte şi-i surâde. Bernadeta e cuprinsă de frică, cade în genunchi, scoate rozariul, se roagă. Când celelalte două se întorc cu lemnele adunate, o găsesc pe Bernadeta strălucind de mulţumire. În cursul apariţiilor care au urmat, „Doamna” a cerut Bernadetei să se roage pentru păcătoşi şi să îndemne pe credincioşi să facă pocăinţă.
Grota de la Massabielle era pentru lumea de prin partea locului o grotă misterioasă în jurul căreia circulau legende sinistre. Tradiţia spune că blocul de piatră şlefuit, care se vede în interiorul grotei a fost un altar păgân pe care se aduceau jertfe omeneşti, erau tăiate capete de oameni. Ori sfântul Paul scrie: „Cine jertfeşte idolilor, jertfeşte diavolilor”. Acest altar a fost ales de Sfânta Fecioară spre a zdrobi capul duşmanului ei. Biserica, numai cu patru ani înainte de apariţiile de la Lourdes, definise dogma Neprihănitei Zămisliri.
Pentru Bernadeta au urmat o serie de 18 apariţii, în cadrul cărora Fecioara Maria i-a dat mai multe sfaturi şi i-a făcut unele dezvăluiri, dintre care o parte au rămas multă vreme secrete. Tot ea a îndemnat-o pe fetiţă să găsească un izvor în grota respectivă. Apa acestuia a fost captată într-un mic bazin special amenajat şi, în scurt timp, s-a constatat că are proprietăţi miraculoase. Tot mai mulţi oameni au început să se adune la locul apariţiilor, unde s-au produs apoi numeroase vindecări miraculoase. Primele dintre ele au avut loc în martie 1858: vindecarea unei femei paralizate (Catherine Latapie) şi a unui bărbat orb (Louis Bouriette).
Tot în această zi este celebrată şi Ziua Mondială a Bolnavului. Ziua Mondială a Bolnavului a fost instituită de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, la 13 mai 1992, printr-o scrisoare, la cererea Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Lucrătorilor Sanitari. Ziua Mondială a Bolnavului a fost sărbătorită pentru prima dată în 1993, iar celebrarea ei solemnă a avut loc la Lourdes.
Referitor la minunile care se întâmplă la Lourdes scriitorul Francois Mauriac, scrie următoarele: „Pelerinul de la Lourdes, are acel tip de credinţă simplă a orbului din naştere vindecat de Cristos, a cărui mărturie fariseii voiau s-o înăbuşe. Mai întâi fariseii se îndreaptă către părinţi. Aceştia se eschivează şi le recomandă să-l întrebe pe fiul însuşi: „Ei l-au chemat din nou pe cel care fusese orb şi i-au zis: «Dă slavă lui Dumnezeu! Noi ştim că acesta e un păcătos». El le-a răspuns: «dacă e un păcătos eu nu ştiu; un lucru ştiu: că eram orb şi acuma văd». Pelerinul de la Lourdes răspunde la toate obiecţiile: «Vei spune că tot ce se întâmplă nu e decât iluzie. Eu nu ştiu... Un singur lucru ştiu: că aici se vindecă cu miile canceroşi, tuberculoşi, orbi»”.
Iar autorul italian Michel Favero, mărturiseşte următoarele: „De mai mulţi ani merg la Lourdes şi văd mereu acelaşi imens spectacol: durerea care caută. În alte părţi se geme, se plânge, se strigă, se blestemă. La Lourdes se cântă, se caută. Vindecările trupeşti sunt rare la Lourdes, dar fiecărei vindecări trupeşti îi corespunde un milion de vindecări care se petrec în sufletele şi inimile oamenilor. Acestea se petrec în fiecare ceas şi în fiecare minut. Numai că pentru aceste minuni nu există nici un birou medical care să le studieze şi să le facă publicitate. Sunt convertirile la credinţă şi apoi sunt minunile resemnării la voinţa lui Dumnezeu, convingerea pe care o întipăreşte Fecioara, în inimile bolnavilor, că ei nu sunt inutili pe lume, că nu suferă în zadar, că suferinţele lor unite cu ale lui Cristos au o valoare infinită pentru mântuirea lor şi pentru mântuirea lumii, că ei, pe plan supranatural, sunt mai valoroşi decât cei sănătoşi. De aceea, bolnavii se întorc de la Lourdes cu bucuria, seninătatea şi speranţa în inimă”.
Eugen Ivuţ - Biroul de presă al Episcopiei de Oradea

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Hirotonire de preoţi în Catedrala Sfântul Nicolae » Titlu: 22534.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Hirotonire de preoţi în Catedrala Sfântul Nicolae
Titlu: 22534.jpg