AcasăŞtiri201710 Februarie: Mesajul Preafericitului Cardinal Lucian pentru timpul liturgic al Triodului

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Mesajul Preafericitului Cardinal Lucian pentru timpul liturgic al Triodului

Mesajul Preafericitului Cardinal Lucian pentru timpul liturgic al Triodului

Iubiţi fii sufleteşti,
Am început şi anul acesta timpul Triodului ce cuprinde cele patruzeci de zile ale Postului Mare al Paştelui. După modelul celor patruzeci de ani de peregrinare prin pustia Sinaiului şi a celor patruzeci de zile petrecute de Isus în deşert, acest timp ne invită să-i facem loc lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Mântuitorul ne oferă adevărul şi numai adevărul ne poate face liberi. Libertatea inimii nu poate fi preţuită decât de aceia care se deschid Evangheliei şi se străduiesc să asume, încă de pe acum, bucuria vieţii morale şi demnitatea de a trăi în Hristos.
În acest spirit, aş dori să vă îndemn părinteşte la rugăciunea pentru ţară, în aceste zile delicate pentru societatea românească. Cei care deţin autoritate să nu uite că au obligaţia de a sluji cu onestitate binelui comun şi că au marea răspundere faţă de adevăr şi faţă de moralitate. Numai dacă vom apăra cu toţii cinstea, omenia şi corectitudinea, se va putea menţine încrederea între oameni, pacea şi dreptatea în lumea în care trăim. Sfinte pentru neamul nostru, aceste lucruri sunt singura temelie validă a societăţii libere şi a statului de drept.
Dragi fii sufleteşti,
Pilda Vameşului şi a fariseului, a Fiului risipitor, a Înfricoşătoarei judecăţi - din evangheliile duminicilor de la începutul Triodului - ne introduc şi ne confirmă în chemarea lui Dumnezeu pentru adevăr, moralitate, transparenţă şi convertire. A fi liber şi a trăi în adevăr presupune jertfă şi multe încercări, dar drumul spre Paşte al lui Isus a trecut inevitabil prin încercare. „Sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, mărirea şi cinstea” - spune sfântul apostol Petru (1 Pt. 1,6-7).
Vă însoţesc în străduinţa voastră pentru Adevărul lui Isus şi pentru purificarea inimii şi vă asigur de rugăciunea mea. Maica Domnului - de la a căror apariţii la Fatima sărbătorim centenarul - să ne fie ocrotitoare, dar mai ales mijlocitoare la tronul Fiului său Preaiubit!
Cu arhiereşti binecuvântări
Arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
+ LUCIAN Cardinal MUREŞAN

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Pelerinajul tinerilor maghiari » Titlu: 22953.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Pelerinajul tinerilor maghiari
Titlu: 22953.jpg