AcasăŞtiri20179 Februarie: Scrisoare cu ocazia încheierii procesului pentru redobândirea Bisericii „Sfântul Dumitru” din Beiuş

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Scrisoare cu ocazia încheierii procesului pentru redobândirea Bisericii „Sfântul Dumitru” din Beiuş

Scrisoare cu ocazia încheierii procesului pentru redobândirea Bisericii „Sfântul Dumitru” din Beiuş

Dragi creştini,
Sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului nostru Isus Cristos în Templu” este atât o bucurie familială cât şi una comunitară: familială căci o familie împlineşte cu bucurie Legea prezentând pe întâiul său născut în Templu spre închinare lui Dumnezeu, comunitară căci, prin dreptul Simenon şi prorociţa Ana, un popor se bucură de împlinirea făgăduinţei Tatălui ceresc care prin Fiul său va mântui lumea. Împlinire şi bucurie, dar şi avertisment al multor suferinţe, în sufletul Mariei, Maicii Sfinte… o sabie ce-i va străpunge inima, inima de mamă.
Sărbătoarea Întîmpinării din anul 2017 aduce bucurie în sufletele noastre. Comunitatea noastră este binecuvântată de Dumnezeu şi se poate aduna în pace şi în credinţă în această biserică a „Sfinţilor Trei Ierarhi”. Poate înălţa liber şi cu vrednicie aceleaşi cuvinte ale dreptului Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, căci ochii mei văzură mântuirea Ta ” (Lc 2, 29-30), mântuirea celor care se străduiesc a trăi după cuvântul Său, iubind şi împlinind dreptatea. Dacă ne gândim la momentul interzicerii Bisericii noastre în iarna cruntă din inimile îngheţate ale activiştilor de odios partid în 1948, momentul acesta de liberă adunare şi manifestare este unul de bucurie. Dacă ne gândim la iarna rece, dar frântă prin inimile înflăcărate ale curajoşilor revoluţionari din 1989, această zi este şi una a împlinirii acelor speranţe: libertate, libertate. Suntem liberi a fi ceea ce dorim: creştini. Bucurie şi împlinire, dar, iată şi multă suferinţă, căci sabia cuvântului lui Isus, sabia dreptăţii Sale, desparte binele de rău, dreptatea de fărădelege, iubirea nemărginită de falsitate măsurată.
Speranţa Mariei şi puterea ei au izvorât din adorarea Fiului ei şi urmarea Sa până sub Cruce. Oare mama, păşind în urma Fiului ei, nu era apăsată ca de o cruntă şi grea Cruce?! Privindu-şi Fiul răstignit nu se simte şi ea răstignită, cui cu cui?! Dar, cu ochii înlăcrimaţi stă sub Cruce şi tace… Cuvintele Fiului ei: „…cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi” (Mt 10, 38-39)… se împlinesc în viaţa ei, a celei care se înalţă, în final, cu trupul şi cu sufletul la cer pentru a fi „Crăiasă peste îngeri”.
Bucurie, împlinire în toate zilele, dar suferinţă şi speranţă azi, o zi în care am căzut un pic sub cruce. Azi, 2 februarie 2017, Justiţia română a considerat oportună crucificarea unei minorităţi creştine sub asediul unei mulţimi majoritare care striga: „răstigneşte-l”: procesul prin care Biserica Greco-Catolică cerea dreptatea prin redobândirea bisericii „Sfântul Dumitru” din centrul Beiuşului s-a încheiat prin sentinţa irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care respinge cererea păgubiţilor în favoarea Bisericii Ortodoxe împroprietărită prin abuzul Statului în 1949. Principiul natural şi biblic al proprietăţii private a fost încălcat prin impunerea tiranică a unui principiu intrus din sferă juridică străină, principiul majorităţii. Dreptul asupra sudorii frunţii unei persoane nu poate fi înlocuit cu dorinţa unei majorităţi care „pofteşte” la ea.
Mă simt, ne simţim ca un apostol alături de Maria, sub Cruce. O privim cu ochii înlăcrimaţi dar plini de speranţă, o îmbrăţişăm şi-i spunem: „Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri, Din negură te arată, Lumină dulce clară” (Mihai Eminescu, “Rugăciune”). Întâi ca Petru, în întunericul din Ghetsimani, am întins şi noi mâna spre „sabie”, sabia gândului şi cuvântului şocaţi fiind de umbrele, pas cu pas tot mai apropiate, ale întunericului. Tot ce făcuse Cristos la lumină a fost înăbuşit de întuneric… Tot ce a făcut Biserica noastră, a fost uitat sau minimalizat, iar ea, Biserica, despuiată de veşmântul ei, lăcaşul de cult, este considerată pe ”drept” răstignită.
Suntem noi, Biserica Greco-Catolică, fiii ei, care ne rugam pentru dezvoltarea şi pacea acestei localităţi încă de la începutul secolului al XVIII-lea, după ce am considerat a fi demn şi drept a ne uni şi noi, păstrându-ne tradiţia şi ritul, cu Biserica Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică care subzistă în Biserica Romei. Parohul de Beiuş, Vasile Paul, din 1712 se îngrijea şi de preoţii uniţi din zona Episcopiei romano-catolice a Oradiei.
Suntem noi, care prin dăruirea personală a episcopului Ignatie Darabant am înălţat acest sfânt lăcaş, al „Sfântului Dumitru”, în inima localităţii. Clopotele sale glăsuiesc recunoştinţă dărniciei acestui ctitor şi cheamă neîncetat poporul la rugăciune, care rodeşte într-un suflet iubitor şi drept.
Suntem noi, care prin episcopul greco-catolic Samuil Vulcan în 1828 am înfiinţat prima şcoală românească în acest ţinut greu încercat sub domnia legii şi limbii străine, şi alături de lumina de început a Şcolii Blajului greco-catolic, în spiritul Şcolii Ardelene din inima ei, am adus lumină, am edificat o naţiune şi neopresiv am oferit darul cunoştinţei multor suflete şi intelecte, fără a ţine ori impune vreo apartenenţă confesională.
Suntem noi, care prin episcopul greco-catolic Mihai Pavel în 1896 am înfiinţat şi Şcoala civilă pentru fete, pentru ca toţi, în mod egal, să aibă parte de educaţie.
Suntem noi, care alături de voi, confraţi ortodocşi, am luptat pentru unitatea şi integritatea statală, şi am ascultat cu emoţie declaraţia de Unire rostită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu şi îndemnul la continuă înţelegere rostit de episcopul ortodox Miron Cristea: „Pe cum ne vedeţi azi îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români”. Suntem noi care am deplâns suflet lângă suflet pe fiii bisericilor noastre, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, luptători ai unei năzuinţe de neam şi drepturi comune.
Suntem noi, care prin episcopul Demetriu Radu am renovat integral biserica Sfântul Dumitru în 1922, … ca în 1948, să vă oferim, forţat, adevărat, cu mâna tremurândă şi sufletul îndurerat, cheile bisericii noastre.
Suntem noi, fraţi ai voştri, care vă ceream în 2008 posibilitatea unei slujiri alternative. Eram şi noi, un pic, acasă în casa noastră, iar voi „impuşi” de Stat în ea, nu eraţi vitregiţi şi neîndreptăţiţi. Doar suntem creştini, fii ai aceluiaşi „Iubitor de oameni” şi puteam, dacă ne puneam însăşi predicile în practică, să coabităm ca fraţii.
Suntem noi, care am cerut ca măcar o dată pe an să putem sluji în Biserica edificată de episcopii noştri, pentru a-i pomeni pe ei ctitori neobosiţi, dar am fost refuzaţi.
Suntem noi, care am pus mâna cu speranţă, după cuvânt de cerşetor în casa sa, pe sabia considerată a dreptăţii, a Justiţiei române, … o fi tocit tăişul ori Domnul ştie… am înţeles ce înseamnă o nedreptate; noi care am simţit suferinţa unei încercări, noi care am avut năzuinţa unei dreptăţi prin sabia justiţiei, … suntem noi care am căzut un pic sub cruce.
Nu căutam satisfacţie pământească şi mândrie materială prin recuperarea unei atât de frumoase biserici, ci doream o împlinire a iubirii voastre, fraţi ortodocşi, şi a dreptăţii inerente. Nu căutam o expulzare răzbunatică a fiilor tăi, soră Biserică ortodoxă, chiar dacă ar fi avut suficiente locaşuri în care să continue să se adune, ci doar o împlinire a cuvintelor episcopilor noştri, cuvântătorii Unirii de la Alba-Iulia, pentru a sluji alternativ în acelaşi loc. Fraţi beiuşeni, când ne rugăm pentru binele oraşului nostru şi al îndrăgitei ţări, iertaţi-mă căci nu slujesc împreună cu slujitorii ortodocşi, dar, iată, o spun, ei nu acceptă o concelebrare.
Ne cerem iertare, dacă uneori, am fost impulsivi în căutarea îndreptăţirii noastre, noi vă oferim pacea noastră, căci suntem convinşi, că atunci când veţi vorbi de iubire şi dreptate veţi simţi, în adâncul conştiinţei, că aţi lăsat neonorată o datorie.
Căutam dreptatea şi iubirea la cei pământeni, dar am găsit Crucea. După îndemnul lui Isus, de a ne purta Crucea, acum acceptăm ca pe cele considerate definitorii şi reprezentative ale bisericii noastre, pietre sfinte înălţate în chip de sfânt lăcaş, să le pierdem…, să pierdem această perspectivă pământească a sufletului nostru, pentru a câştiga cele cu adevărat vitale pentru suflet, pe Cristos cel Jertfit, pacea şi iubirea noastră.
Nu vom uita niciodată istoria noastră, patrimoniul nostru nici cel imobiliar, dar mai ales cultural-spiritual cultivat în interiorul acestuia. Nu vom uita că biserica „Sfântul Dumitru” e biserică greco-catolică, nu… ar fi o trădare a memoriei istorice, dar pe care nu o putem cinsti acum decât prin demnitate şi iubire. Pe Cristos cel Răstignit nu îl mai căutăm între cei învinşi şi morţi, ci îl găsim Biruitor şi Înviat, tot aşa noi ne regăsim în viii şi victorioşii creştini în Cristos, în Biserica noastră „Sfinţii Trei Ierarhi”, ca adevărată Familie şi Împărăţie a Lui.
Viitorul nostru nu se poate clădi pe aceste pietre, ci pe acea Piatră care este Cristos. Împărăţia Sa nu este una materială, ci una din suflet pentru suflete. Ne încredinţăm mijlocirii Maicii Sfinte, rugând-o să ne prezinte sufletele rugătoare în Templul ceresc. Ea să se aşeze în mijlocul nostru, precum a stat în mijlocul ucenicilor întristaţi şi bulversaţi şi cu atingerea iubirii sale de mamă să dăruiască acum mângâiere sufletelor noastre.
Precum, apostolii, în ziua Cincizecimii, descătuşaţi de frustrările pământeşti, cu amintirea celor multe şi bine făcute nouă de Domnul, în istoria bogată a Bisericii noastre greco-catolice, plini de pacea, iubirea şi lumina Spiritului Sfânt să ieşim în lume pentru a-l predica pe Isus, Mântuitorul nostru. Reuniunea mariană, AGRU, Familia Preasfintei Inimi a lui Isus, Oratoriul „Colţ de rai”, enoriaşii, suntem toţi noii ucenici prin care Cristos e viu, prezent şi activ în lume.
Fie ca în ziua Întâmpinării Domnului în Templu speranţele pe Cruce răstignite să se transforme în lumini sfinte, spre Domnul călăuzitoare, fie ca sufletele frustrate şi suprimate să se renască prin luminată şi spirituală Înviere.
Vicar parohial de Beiuş: pr. Slobodnic Iosif
Consiliul parohial: prim-consilier dr. Cozac Aurel
Paroh de Beiuş: pr.dr. Zima Gheorghe Zorel (Protopop de Beiuş)

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Acţiunea “Un milion de stele” » Titlu: 23709.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Acţiunea “Un milion de stele”
Titlu: 23709.jpg