AcasăŞtiri20102 Noiembrie: Înmormântarea Sergentului Gabriel Nicorici, decedat într-un accident la aplicaţia din Poligonul Cincu, Braşov

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Înmormântarea Sergentului Gabriel Nicorici, decedat într-un accident la aplicaţia din Poligonul Cincu, Braşov

Marţi, 2 noiembrie a.c., în localitatea Plopiş din judeţul Sălaj a avut loc slujba de înmormântare a lui Gabriel Nicorici, Sergent al Batalionului 814 Tancuri din Turda. Preasfinţia Sa, Virgil Bercea, un sobor de 20 de preoţi, amiralul şef al Marelui Stat Major al Forţelor Terestre din România, capelani militari, personalităţi militare, subprefectul Judeţului Sălaj, primarul localităţii, sute de soldaţi şi o mulţime foarte mare de credincioşi s-au adunat pentru a-l conduce pe ultimul drum pe tânărul de 26 de ani care a căzut la datorie.
Ceremonialul a început la ora 12.45 când, de la Biserica Greco-Catolică, a pornit procesiunea spre casa părintească. Flori şi petale au fost presărate în calea sicriului străjuit de soldaţi, fanfara militară a cântat, zeci de coroane duse de copii au colorat negrul apăsător al mulţimii formate din credincioşi de toate confesiunile care, umăr la umăr, au stat lângă cel pe care cu durere l-au condus pe ultimul drum.
Un discurs impresionant a rostit Preasfinţia Sa Virgil Bercea, Episcop Greco-Catolic de Oradea. „La liceul Greco-Catolic din Oradea, al cărui absolvent era, încă din prima zi s-a remarcat ca fiind un băiat foarte bine crescut, un băiat educat, generos, disponibil, sârguincios, atent, care voia să ducă la îndeplinire orice misiune care i-a fost încredinţată. Ne aflăm la catafalcul unui erou, al unui tânăr care şi-a dat viaţa pentru o misiune nobilă, aceea de slujire a patriei şi vă îndemn, dragii mei plopişeni, să-l înscrieţi pe acest brav tânăr între eroii Sălajului căzuţi la datorie” a afirmat Preasfinţia Sa.
De asemenea şi părintele paroh şi-a început cuvântarea printr-o comparaţie foarte sugestivă: Odată pe un câmp de bătălie un soldat cade jos grav rănit, iar un camarad îi sare în ajutor; cel rănit nu înceta să strige „aici, aici”. „Dumnezeu mi-a făcut apelul, iar eu am răspuns”, a dat de înţeles rănitul. Tot astfel în după-amiaza de sâmbătă, 30 octombrie, la apelul Cerului, Gabriel Nicorici a răspuns „prezent”, lăsând înmărmurit un sat întreg şi pe toţi cei care l-au cunoscut care ca pe un trăsnet au primit vestea trecerii sale. Mama lui Gabriel mi-a spus în această dimineaţă: „Când venea acasă şi îl vedeam la poartă, ne înveselea sufletul, când deschidea uşa casei ne lumina viaţa...” a mai afirmat părintele Ioan Şanta.
Amiralul Şef al Marelui Stat Major al Forţelor Terestre Române a afirmat că „pe noi, militarii, sacrificiul suprem ne însoţeşte pretutindeni şi întotdeauna, chiar pe timp de pace, niciodată nu putem spune că a trecut pericolul. Noi, militarii, niciodată nu uităm pe un camarad, chiar dacă Gabriel nu mai este printre noi, dumneavoastră, familia sa, aţi intrat în marea familie a Armatei Române”.
Primarul Comunei Plopiş i-a decernat post-mortem Diploma de Cetăţean de Onoare al Comunei. Impresionant este ecoul pe care o astfel de întâmplare îl are încă în lumea satului; de la mame cu copii micuţi în braţe şi până la feţe gârbovite de ani, toţi trăiesc într-un suflet doliul în care a fost învăluită aşezarea. Nu doar familia şi militarii, ci toţi cei de faţă şi-au luat cu greu rămas bun, rostind fiecare în felul său: „Rămas bun, drag camarad!”, „Rămas bun, drag prieten!”, „Rămas bun, brav tânăr!”, „Rămas bun!...”
Florica Bodea

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Liturghie greco-catolică solemnă la Oderzo » Titlu: 23421.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Liturghie greco-catolică solemnă la Oderzo
Titlu: 23421.jpg