AcasăŞtiri201013 Octombrie: Discursul P.S. Virgil în cadrul celei de-a V-a Adunări Generale a Sinodului Episcopilor

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Discursul P.S. Virgil în cadrul celei de-a V-a Adunări Generale a Sinodului Episcopilor

Discursul P.S. Virgil în cadrul celei de-a V-a Adunări Generale a Sinodului Episcopilor

În cursul zilei de 13 octombrie 2010, în cadrul celei de-a V-a Adunări Generale, P.S. Virgil Bercea a intervenit în cadrul lucrărilor Sinodului Episcopilor reunit la Vatican în sesiune specială pentru Orientul Mijlociu, prezentând în faţa părinţilor sinodali un material din partea Bisericii Greco-Catolice din România.
În cursul aceleiaşi Adunări Generale, a luat cuvântul rabinul David Rosen, director al Departamentului inter-religios al Comunităţii ebraice americane şi al Institutului Heilbrun pentru raporturile interreligioase, care este şi responsabil cu dialogul dintre creştini şi lumea ebraică.
Prezentăm, în continuare, discursul P.S. Virgil ţinut la sinod.
Sfinte Părinte,
veneraţi fraţi în episcopat,
dragi fraţi şi surori în Domnul,
Vin din România, Grădina Maicii Domnului, cum a numit-o Servul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea pe timpul vizitei sale istorice din 1999, acel memorabil pelerinaj al speranţei, împlinit spre a-i întâlni pe fraţi şi în căutarea unităţii.
Îi mulţumesc Domnului şi Sfântului Părinte, Papa Benedict al XVI-lea, pentru cinstea care mi-a fost acordată, fiind invitat la această adunare sinodală, icoană vie a Rusaliilor, în care, asemenea ucenicilor lui Isus, suntem reuniţi în jurul Succesorului Sfântului Petru, temelia unităţii şi a comuniunii noastre, invocând harul şi lumina Spiritului Sfânt.
Doresc să fac referinţă la punctele 36-40 din Instrumentum laboris al actualei reuniuni sinodale privitor la libertatea religioasă şi de conştiinţă, dar şi la punctele 43-48 privitoare la emigrare, respectiv 118-123, în care sunt indicate perspectivele de viitor şi îndemnurile la speranţa încrezătoare.
Sunt multe aspecte care unesc Biserica noastră Română cu Bisericile surori ale Orientului Mijlociu: înainte de toate este faptul de a fi o „turmă mică”. Şi Biserica Greco-Catolică din România îşi îndeplineşte misiunea sa aflându-se în minoritate; o prezenţă însă viguroasă în decursul istoriei ţării noastre, fiind expresia acelei sinteze fericite şi providenţiale de a fi în deplină comuniune cu scaunul lui Petru, având în acelaşi timp bogăţia tezaurului tradiţiei spirituale, liturgice şi disciplinare bizantine.
Fiind catolică şi unită cu Papa de la Roma şi fiind mereu un apărător şi mărturisitor al libertăţii de credinţă şi conştiinţă, Biserica Greco-Catolică română a fost pusă în afara legii din dispoziţia expresă a lui Stalin. Astăzi ne consolează exemplul şi mărturisirea de credinţă a martirilor noştri, morţi în închisorile de exterminare comuniste, uitându-ne la curajul lor luminat de credinţă şi speranţă. Este vorba tocmai de ceea ce spunea primul cardinal român, Iuliu Hossu, creat in pectore de către Papa Paul al VI-lea: „Credinţa noastră este viaţa noastră”: este perla cea mai de preţ pe care Domnul ne-a încredinţat-o şi pe care avem datoria nu doar de a o păstra cu sfinţenie, ci şi de a o face să strălucească mai mult, luminată de Cel care este Lumina lină, Mântuitorul nostru Isus Hristos.
În faţa curajului de a mărturisi al acestei Biserici, Papa Pius al XII-lea, de pie memorie, în scrisoarea sa apostolică din 1952, Veritatis facientes, exprima dorinţa de a „săruta lanţurile cu care Biserica este înlănţuită în România”, deoarece dintre cei 12 episcopi catolici români, martiri şi mărturisitori ai credinţei, nu s-a găsit nici un Iuda trădător.
Trebuie să amintim, în acest moment, vizita în România, între 6-10 mai 2010, a Eminenţei Sale Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, când Eminenţa Sa a dorit să cunoască mai de aproape realităţile Bisericii noastre, pentru a putea împărtăşi cât mai bine bucuriile şi durerile noastre. Cu acea ocazie, Cardinalul Prefect compara ţinutul Sighetului, un loc autentic al exterminării multor prelaţi şi credincioşi ai noştri, cu un adevărat antimis, o corporală care conţine relicve şi asupra căreia Biserica îşi celebrează Liturghia sa de suferinţă şi de speranţă.
Dragi fraţi din Răsărit, suntem chemaţi alături de voi să înfruntăm împreună sfidările timpurilor noastre: puternicul val al emigrărilor şi globalizarea cu toate provocările şi idolii acesteia, despre care ne-a vorbit Papa Benedict al XVI-lea, pe care suntem toţi chemaţi a le demasca. De asemenea, aceeaşi situaţie a emigrării – pe care niciodată nu am mai experimentat-o de-a lungul istoriei poporului român – unde dintr-o populaţie de 22 milioane de cetăţeni, aproape 5 milioane să se găsească în celelalte ţări europene şi în lumea întreagă, aflaţi în căutarea unei vieţi mai bune, deschide posibilitatea unei confruntări rodnice şi a unei îmbogăţiri reciproce.
Profit, de asemenea, de ocazie pentru a exprima o călduroasă mulţumire prelaţilor Bisericii latine din Occident, pentru susţinerea manifestată faţă de Biserica noastră în decursul ultimilor 20 de ani. De asemenea, aş dori să mulţumesc şi pentru disponibilitatea cu care sunt primiţi preoţii şi credincioşii noştri în structurile diecezelor occidentale.
„Nu te teme, turmă mică” (Lc. 12,32): încercările şi suferinţa pun în lumină preţioasa libertate de conştiinţă şi posibilitatea de a putea exprima liber propria credinţă, precum şi demnitatea persoanei umane, o icoană vie a Creatorului. Încurajaţi şi consolaţi credincioşii voştri. Emigrarea împărtăşită cu adevărat este benefică tuturor; prin urmare să ne ţinem mereu privirea îndreptată spre Isus, primul care a trebuit să se mute pe pământul Egiptului, pentru a putea primi de la el acel elan mereu reînnoit, pe care apoi trebuie să îl transmitem mai departe credincioşilor noştri şi comunităţilor noastre.
Să trecem aşadar de la suferinţă la libertate; de la emigrare la speranţă, de la lacrimi la bucurie, deoarece bucuria noastră este Hristos! Aceasta este dorinţa transmisă din partea Bisericii Greco-Catolice Române fraţilor din Orientul Mijlociu cu care suntem uniţi în mărturisirea şi trăirea aceleiaşi credinţe.
SHUKRAN! (Mulţumesc în arabă)
† Virgil BERCEA
Biroul de presă

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Simpozion omagial la Cluj » Titlu: 24491.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Simpozion omagial la Cluj
Titlu: 24491.jpg