AcasăŞtiri201013 Septembrie: Începerea noului an şcolar la Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Începerea noului an şcolar la Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea

Anul şcolar 2010-2011 a debutat la Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea cu festivitatea de deschidere organizată în curtea liceului. La eveniment au participat, alături de corpul profesoral, şi cei 600 de elevi însoţiţi de părinţi, rude şi prieteni. Ca în fiecare an, în mijlocul elevilor şi profesorilor a fost Preasfinţitul Virgil Bercea, care a celebrat un Te Deum, după care a rostit un scurt cuvânt de învăţătură referindu-se cu precădere la pilda semănătorului: „Semănătorul trebuie să găsească un teren fertil în inima şi în sufletul dumneavoastră. Eu mă bucur că începe şcoala. Vă doresc un an nou în care să încercaţi să vă faceţi noi prieteni, să încercaţi să rămâneţi aproape de părinţi şi de profesori”. În continuare a luat cuvântul directorul instituţiei, domnul Andrei Cristea, care a spus: „Vă mulţumim pentru că aţi ales să fiţi elevii liceului nostru. Aici în cadrul şcolii avem cele mai mari trăiri şi prietenii care durează o viaţă. Încercaţi să deveniţi mai buni elevi, cetăţeni, creştini. Eliminaţi din viaţa voastră delăsarea şi vulgaritatea”. Apoi, adresându-se corpului profesoral, domnul director a continuat: „Vă îndemn şi pe voi, dragi profesori, să aveţi puterea să mergeţi mai departe pentru că aveţi în palma voastră sufletele acestor elevi”.
Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor a participat doamna inspector Elisaveta Roşu.
Programul a continuat cu orele de dirigenţie, analizarea problemelor organizatorice, discuţii cu părinţii, stabilirea orarului şi prezentarea regulamentului şcolar.
Dorim tuturor elevilor şi profesorilor Liceului Teologic Greco-Catolic din Oradea rezultate bune la învăţătură prin care să fie continuată tradiţia învăţământului greco-catolic.
Biroul de presă

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Comemorarea martirilor de la Ip » Titlu: 23395.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Comemorarea martirilor de la Ip
Titlu: 23395.jpg