AcasăŞtiri20141 Iunie: Întâlnirea Copiilor din Eparhia de Oradea cu Preasfinţitul Virgil, la Liceul “Don Orione”

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

Întâlnirea Copiilor din Eparhia de Oradea cu Preasfinţitul Virgil, la Liceul “Don Orione”

Întâlnirea Copiilor din Eparhia de Oradea cu Preasfinţitul Virgil, la Liceul “Don Orione”

Sâmbătă, 31 mai 2014, la Liceul “Don Orione” din Oradea, a avut loc Întâlnirea Copiilor din Eparhia de Oradea cu Preasfinţitul Virgil. Tema întâlnirii din acest an, a fost: “Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic”! Ps 118,6
Cei aproape 1000 de copii, împreună cu peste 150 de însoţitori: preoţi, dascăli, părinţi, coordonatori şi animatori care i-au însoţit au petrecut o zi plină de har în jurul Păstorului Eparhiei noastre, Preasfinţitul Virgil.
Programul zilei a început cu primirea participanţilor, apoi a continuat cu Sfânta Liturghie, unde în mod deoasebit am mulţumit Domnului pentru toate harurile primite. Copiii au mulţumit, deasemenea, părinţilor, educatorilor, preoţilor, binefăcătorilor şi tuturor celor care se îngrijesc de ei.
Preasfinţitul Virgil, în cuvântul adresat copiilor, le-a mulţumit pentru că au venit la această întâlnire într-un număr atât de mare. A subliniat cuminţenia lor, iar pentru această atitudine a copiilor, Preasfinţitul a recunoscut harul lui Dumnezeu precum şi munca părinţilor, educatorilor, preoţilor, preoteselor şi călugăriţelor. Pornind de la tema zilei: “Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic”! (Ps 118,6), Preasfinţitul ne-a spus că atunci când suntem cu Domnul reuşim în toate planurile noastre, la şcoală, în familie, cu prietenii şi nu ne poate fi teamă de nimic pentru că Isus Domnul este prietenul cel mai bun, mai ales al copiilor.
Sărbătoarea a continuat într-un spirit de bucurie şi comuniune, luând masa împreună după care s-a dat curs programului recreativ (cântece, dansuri, jocuri…). Acest program a fost pregătit de către animatorii şi voluntarii de la Oratoriu-Scout-Liceul “Don Orione”, Oratoriul “Maria Imaculata”, Seminarul Teologic, Colegiul “Sfânta Familie”, Grupul “Allegria” de la Mănăstira Franciscană şi ASTRU.
O parte a programului s-a desfăşurat sub formă de concurs între participanţii din protopopiate, iar la sfârşitul întâlnirii au fost premiaţi cei mai buni.
Surpriza zilei a constat în prezenţa a doi magicieni invitaţi pentru a-i încânta pe copii: Eduard şi Bianca – campioni naţionali în magie, cei care au ajuns până în semifinale la “Românii au talent”. Aceştia, prin numerele lor, i-au încântat şi fascinat pe copiii care s-au arătat deosebit de bucuroşi.
La final doamna Ramona Dragoş şi Pr. Paul responsabili cu Birolul Pastoral, organizatorul principal al întâlnirii, au mulţumit copiilor prezenţi. Mulţimiri deosebite celor ce au participat la concursul de desene pe tema întâlnirii şi în mod deosebit lui Alexandru Ghiulai, clasa a III-a de la Liceul “Don Orione”, câştigătorul desenului aplicat apoi pe toate tricourile pe care participanţii le-au primit. S-a mulţumit gazdelor întâlnirii, Comunitatea “Don Orione” (Pr. Mihai Fechetă şi Pr. Vicar Florian Gui, Fraţii Cătălin şi Gabriel), colaboratorilor Biroului Pastoral Oradea, voluntarilor prezenţi, preoţilor, dascălilor, şi tuturor celor care au acceptat invitaţia la sărbătoarea copiilor.
Mulţumiri speciale mai ales prin rugăciune tuturor binefăcătorilor care au susţinut acest eveniment deosebit (realizarea tricourilor, prânzul şi mai ales îngheţata oferită de AGRU – prin preşedintele eparhial Graţian Boroş).
Mulţumim încă odată Domnului pentru această zi minunată şi însorită (de strălucirea acestor copii), în care împreună am putut să-L preamărim cu bucurie şi veselie prin vocile îngereşti ale copiilor.
Pr. Mihai Fechetă

 

Evenimente foto legate de această ştire

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2016 » Eveniment: Festivitatea de absolvire a promoţiei 2016 » Titlu: 18359.jpg

Anul: 2016
Eveniment: Festivitatea de absolvire a promoţiei 2016
Titlu: 18359.jpg