AcasăŞtiri201014 Februarie: O impresionantă personalitate, Petru Maior (1760 - 14 februarie 1821)

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Adresă:

Str. Mihai Pavel nr. 4
410210 - Oradea
România

Telefon:

+40.259.436.492 +40.359.410.844 +40.359.410.845

Fax:

+40.259.430.509

Email:

Utilizatorii care au cont de email pe acest site, se pot autentifica folosind:

Ştiri

O impresionantă personalitate, Petru Maior (1760 - 14 februarie 1821)

O impresionantă personalitate, Petru Maior (1760 - 14 februarie 1821)

Motto: „Ca şi filologiei, el a dat istoriei aceeaşi haină suplă ştiind să concentreze spiritul şi tot ce era înnoitor, mobilizator în istoriografia Şcolii Ardelene” (George Ivaşcu)
,,Tezele istorice şi lingvistice de bază ale lui Petru Maior sunt astăzi adevăruri atât de curente şi de unanim acceptate, încât numele autorului nici nu se mai citează, atât de adânc au pătruns ele în conştiinţa noastră culturală. Acesta este cel mai mare omagiu pe care posteritatea îl aduce memoriei lui Petru Maior”, afirmă lingvistul şi profesorul universitar clujean, membru corespondent al Academiei Române, D. Macrea (1907-1988), cunoscut prin lucrări de specialitate de înaltă valoare, cum este „Dicţionarul limbii române moderne”, apărut sub direcţia sa, dar şi prin calităţile sale umane de excepţie.
Eruditul profesor ne dă drept an al naşterii lui Petru Maior anul 1760, şi pe acesta îl reţinem, găsind la alţi autori o incertitudine, oscilând între 1756-1760.
Numele lui Petru Maior este strâns legat de ceilalţi reprezentanţi ai Şcolii Ardelene, Samuil Micu Clain, Gheorghe Şincai şi I. Budai-Deleanu, din veacul luminilor, şi de toate generaţiile Şcolii Ardelene care au urmat, căci fiecare generaţie prelua făclia şi o ducea mai departe. Ceea ce unul nu reuşea să facă, continuau urmaşii, această solidaritate s-a transmis peste veacuri. Ei toţi au fost exponenţii aspiraţiilor naţionale şi sociale ale românilor din Transilvania şi „factori activi pentru făurirea culturii noastre moderne”. De asemenea, ei toţi sunt fiii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, creatoarea Şcolii Ardelene.
Petru Maior este fiul protopopului greco-catolic Gheorghe Maior din Căpuşul de Câmpie, judeţul Mureş, localitate în care s-a născut. La Căpuşul de Câmpie Petru Maior a urmat şcoala primară, clasele gimnaziale la Colegiul Reformat din Târgu Mureş, iar liceul la Blaj (1771-1774). Continuă studiile la Roma şi Viena, la Roma, teologia şi filozofia, la Colegiul „De Propaganda Fide” (1774-1779), la Viena, dreptul (1779-1780), la finalul cărora se înapoiază la Blaj (1780), unde este numit profesor de logică, metafizică şi dreptul natural. După patru ani părăseşte Ordinul „Sfântul Vasile cel Mare” în care intrase şi, ca preot, primeşte Protopopiatul Reghinului şi al Gurghiului (1785-1809). Timp de 20 de ani, cât a fost protopop, s-a remarcat printr-o intensă activitate, ţinea conferinţe pentru cultura preoţilor şi a poporului, sprijinea şi controla şcolile confesionale săteşti. În anul 1809 se stabileşte la Buda, unde va fi „crăiesc revizor”, corector al cărţilor româneşti care se tipăreau în importanta tipografie de la Buda unde lucrase înainte Samuil Micu. După mărturisirea sa, a optat pentru acest serviciu „mai mult să poată sluji neamul”. La Buda a trăit şi a lucrat până la sfârşitul vieţii, 14 februarie 1821.
Reprezentanţii Şcolii Ardelene au fost sprijiniţi de Episcopia Română Unită cu Roma de Oradea. Episcopul Ignaţie Dărăbant (1788-1805), care a susţinut literatura şi cultura noastră naţională, îi primea în casa şi la masa sa când poposeau la Oradea, în drum spre Buda, Viena şi Roma pentru studiu şi documentare. Samuil Micu Clain , Gheorghe Şincai şi Petru Maior obişnuiau să se roage în faţa iconostasului din Catedrala „Sfântul Nicolae”. Această imagine a lor s-a păstrat mult timp la Oradea.
Petru Maior a reuşit să-şi publice în timpul vieţii operele cele mai importante şi să aibă o mare influenţă asupra contemporanilor şi a posterităţii, ceea ce îl determină pe Nicolae Iorga să intituleze cel mai mare capitol din „Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea”: „Epoca lui Petru Maior”.
Petru Maior a scris lucrări teologice: „Didahii, adică învăţături pentru creşterea fiilor, la îngropăciunea pruncilor morţi” (Buda, 1809), „Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morţi” (Buda, 1809), „Predice, sau învăţături la toate duminicile şi sărbătorile anului” (1810-1811) şi „Procanon”, operă care prezintă şi explică canoanele bisericeşti. Prin lucrările teologice a urmărit să ridice conştiinţa credincioşilor, fapt pe care îl mărturiseşte: „Se cade pururea şi necurmat a se face poporului învăţătură pentru ferirea de păcate şi sporirea în fapte bune şi a-l deprinde cu măiestria de a se cunoaşte pe sine”. Petru Maior a fost şi un mare orator, predicile lui remarcându-se prin deosebite calităţi literare.
Ca istoric ne reţine atenţia în primul rând prin respectarea adevărului: „Eu totuşi, pentru dragostea adevărului cu care îmi este învăpăiată inima, mai bucuros am fost să sufăr primejdia decât să las a se înşela cei viitori…” (D. Macrea, „Lingvişti şi filologi români”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p. 53).
Dintre lucrările istorice opera principală a lui Maior este „Istoria pentru începutul românilor în Dachia” (Buda, 1812), cu deviza „Anevoie este a nu grăi adevărul”, în care tratează originea şi continuitatea elementului roman în Dacia. Sunt şi două anexe: „Disertaţiune pentru începutul limbei românesci” şi „Disertaţiune pentru literatura cea vechie a românilor”. Opera are 25 de capitole, ultimele patru tratează situaţia românilor de peste Dunăre până la venirea turcilor. Autorul susţine cu argumente de ordin istoric, filozofic şi psihologic originea pur romană a poporului român. Pentru reprezentanţii Şcolii Ardelene, câştigarea drepturilor românilor era posibilă prin dovezi istorice şi lingvistice. Opera se distinge printr-o prezentare critică şi polemică în problemele esenţiale ale istoriei noastre, ale originii şi continuităţii, contestate de unii istorici străini, cum sunt istoricii austrieci: F. J. Sulzer, J. K. Eder, J. Ch. von Engel şi B. Kopitar.
O altă lucrare istorică este: „Istoria Besearecei Românilor, atât a cestor din coace, precum şi a celor din colo de Dunăre”, Buda, 1821. Lucrarea are două părţi: istoria creştinismului la români, în care, cu argumente, dovedeşte că poporul român s-a născut creştin datorită coloniştilor romani aduşi în Dacia. Tot aici tratează Unirea cu Roma, la 1700, şi urmările benefice ale revenirii la Biserica Romei. În partea a doua prezintă istoricul Episcopiilor din Transilvania.
În lingvistică, Petru Maior, considerat un lingvist modern, a afirmat adevăruri rămase valabile până în zilele noastre. Principalele lucrări în acest domeniu sunt: „Dialog pentru începutul limbii române între nepot şi unchi”, „Ortographia romana sive latino-valachica una cum clavi qua penetralia originiationis vocum reserantur”, aceste două publicate în faţa „Dicţionarului de la Buda” (1825), şi cele două „Disertaţii” amintite mai sus. Spre deosebire de Samuil Micu şi Gheorghe Şincai care susţineau că limba română „continuă limba latină clasică”, Petru Maior „stabileşte că limba română, ca şi celelalte limbi romanice, este continuatoarea limbii latine populare”, precizare făcută printre primii lingvişti europeni. Reţinem şi comparaţia cu limba italiană, care, „prin ai săi învăţaţi s-au abătut de la limba poporului roman cea veche”, de aici afirmaţia: „limba poporului romanilor celor de demult vecuieşte până astăzi în gura românilor noştri”. Şi concluzia: „Aşa dară, limba românească e mai curată limbă latinească a poporului roman celui vechi decât limba italinească” (Op. cit., p. 60). Petru Maior contestă existenţa în limba noastră a elementelor de substrat şi a influenţelor nelatine, dar are o concepţie modernă asupra neologismelor, prin care limba se îmbogăţeşte, şi indică drept surse limba latină şi limbile romanice.
Petru Maior a contribuit şi la elaborarea primului dicţionar etimologic al limbii române, „Dicţionarul de la Buda” (1825), la care au lucrat Samuil Micu, canonicul orădean Ioan Corneli şi alţii.
În ceea ce priveşte scrierea şi ortografia limbii române, a fost, ca toţi reprezentanţii Şcolii Ardelene, adeptul scrierii cu caractere latine. Lui îi datorăm în ortografia noastră semnele diacritice de sub ş şi ţ, precum şi scrierea după modelul italian a lui: che, chi, ghe, ghi.
Petru Maior, cu modestie, spunea adesea: „Eu numai cât am aruncat sămânţa...”, considerându-se un întemeietor. Dar meritul său prin tot ce a creat este esenţial: „a introdus în istoriografia şi lingvistica noastră principiul critic ca bază a cercetărilor”. Prin Şcoala Ardeleană, deci inclusiv prin opera lui Petru Maior, „istoria încetează de a mai fi la noi simplă povestire, ci analiză critică a faptelor şi a izvoarelor, iar în lingvistică se introduce metoda istorică în explicarea formării şi a dezvoltării limbii noastre” (Op. cit., p. 66).
Anul acesta se împlinesc 250 de ani de la naşterea lui Petru Maior şi 189 de la stingerea sa din viaţă. Este un moment în care din nou ne plecăm cu recunoştinţă în faţa Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, neostenită Biserică în a da ţării valori nemuritoare, create de preoţii şi oamenii ei de cultură, „cu sinceritatea şi căldura dată de convingerea adâncă despre dreptatea cauzei ce apără”. Petru Maior a fost unul dintre preoţii acestei Biserici, model „de smerită slujire” a Bisericii şi a culturii poporului său.
Bibliografie
1. G. Ivaşcu, „Istoria literaturii române” I, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969.
2. N. Iorga, „Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea”, Ed. Minerva, Bucureşti, 1983.
3. D. Macrea, „Lingvişti şi filologi români”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959.
4. * * * „Şcoala Ardeleană”, Ediţie critică, note, bibliografie şi glosar, Ed. Minerva, Bucureşti, 1983.
Biroul de Presă

Pentru a trimite o ştire, vă rugăm să folosiţi acest  formular.

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Rugăciune pentru beatificarea episcopilor greco-catolici martiri

Caută ştire:

Anul: 2017 » Eveniment: Concertul caritabil „Bucuria Crăciunului” » Titlu: 24471.jpg

Anul: 2017
Eveniment: Concertul caritabil „Bucuria Crăciunului”
Titlu: 24471.jpg